2.6 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialIoan Ignat - cel mai bun elev al Constanţei

Ioan Ignat – cel mai bun elev al Constanţei

Ieri a fost acordat un nou titlu de „Elevul anului”. Ceremonia a avut loc la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, în prezenţa profesorilor îndrumători şi a sponsorului, care a oferit un laptop premiantului. La această ediţie, au intrat în competiţie patru candidaturi, de la Liceul Internaţional de Informatică, Liceul Teoretic „Traian”, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. În urma rezultatelor deosebite la concursurile şcolare la care a participat, liceanul Ioan Ignat, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, în clasa a IX-a, a fost declarat la unison cel mai bun elev al Constanţei în anul şcolar 2011-2012. Juriul a fost format din profesori de chimie, fizică, biologie şi matematică. Ioan a fost felicitat, ieri, la liceu, de către dascăli şi colegi şi a primit cu emoţie diploma de onoare. 

 

An competiţional aplin de succese

Elevul mircist a acumulat cele mai multe premii naţionale şi internaţionale, el având un parcurs competiţional remarcant. Încă din octombrie 2011, se califică în lotul naţional al României pentru olimpiada internaţională de ştiinţe din Africa de Sud pentru juniori. În decembrie 2011 reprezintă cu succes ţara noastră la această olimpiadă şi obţine medalie de argint. În martie 2012 participă la concursul naţional de fizică Evrika. Pe tot parcursul primăverii, participă la olimpiade judeţene de fizică, biologie, chimie şi matematică şi reuşeşte să se califice la olimpiadele naţionale de matematică, fizică şi chimie. Deoarece cele trei competiţii se derulează în acelaşi timp, în perioada 1-6 aprilie, Ioan decide să participe la olimpiada naţională de fizică, unde obţine o menţiune şi medalie de aur. Tot în aprilie, deşi elev în clasa a IX-a, participă la baraj şi reuşeşte să intre în lotul lărgit al României pentru olimpiada internaţională de fizică. Urmează din nou o lună intensă de pregătiri pentru adolescentul constănţean în vederea participării la olimpiada pluridisciplinară, disciplina fizică. În scurt timp, Ioan va pleca în Federaţia Rusă pentru această olimpiadă.

„Ne-a făcut mândri că suntem profesorii lui”

Profesorii coordonatori care l-au pregătit pe Ioan pentru aceste performanţe sunt Claudia Dobrin şi Florin Dobrin (fizică), Mo­nica Dumitru (chimie), Timofte Liliana (biologie), Gabriela Constantinescu (matematică). „Îl aşteptăm să se întoarcă victorios. Îi ţinem pumnii în continuare. Este de apreciat la acest elev pasiunea cu care face ce îşi propune. Pentru el, nu este o corvoadă să studieze. Pentru el, nu a fost greu să-şi petreacă week-end-urile şi vacanţele în ultimii trei ani în şcoală. În spatele acestor rezultate sunt trei ani de studiu”, a menţionat prof. Claudia Dobrin. „Eram întrebat zilele trecute dacă există un secret al bunei pregătiri a elevilor din colegiul nostru şi nu pot să spun că este vreun secret, sau un alt secret decât munca. Iată dovada că premiem un elev din clasa a IX-a. Munca începe încă din gimnaziu, din şcoala primară evident, şi pe tot parcursul studiilor trebuie ţinut un ritm adecvat înaltei performanţe”, a precizat directorul CNMB, prof. Vasile Nicoară. 

Tainele fizicii – o cunoscută pentru Ioan

„Mă simt onorat să primesc distincţia «Elevul anului» şi sunt mândru că reprezint Colegiul Naţional «Mircea cel Bătrân». Doresc să mulţumesc profesorilor care au avut încredere în mine şi care mi-au călăuzit paşii în tainele ştiinţei. Sunt bucuros că reprezint ţara la olimpiada pluridisciplinară din Yakutia, la care voi pleca peste două zile. Aceste premiu mă ambiţionează şi mai mult pentru competiţiile viitoare”. 

139 de elevi premiaţi

Tot ieri, directorul Nicoară a reamintit că 139 de elevi de la Centrul de Cercetare au luat în acest an premii la primul concurs organizat de NASA, fapt ce aduce ca pondere mai mult de 15% dintre elevii CNMB ca performeri internaţionali. În prezent, se lucrează la proiecte pentru participarea la o a doua competiţie organizată de agenţia spaţială americană. „Sperăm ca printr-un parteneriat încheiat în această primăvară cu  un colegiu canadian din Montreal, specializat pe robotică, să extindem preocupările în cercetarea ştiinţifică, în aşa fel încât să putem pătrunde mai adânc în această categorie destul de subţire cantitativ a lumii de tineri cercetători. Aceste performanţe nu se pot obţine evident fără o constantă, continuă şi valoroasă pregătire”, a mai spus prof. Vasile Nicoară. Şi rezultatele bacalareatului din acest an situează acest colegiu prin cele mai bune ale României. Promovabilitatea a fost de 100%.  

Cele mai citite

Audierea ultimilor șase comisari europeni desemnați, printre care și Roxana Mînzatu, va avea loc marți în Parlamentul European

Ultimii şase comisari europeni desemnaţi, cei propuşi pentru funcţiile de vicepreşedinţi executivi ai Comisiei Europene, între care şi reprezentanta României, Roxana Mînzatu, sunt audiaţi...

Dobânzile mari, munții greu de escaladat ai creditării

Dobânzile la creditele din România au devenit o provocare copleșitoare pentru consumatori și companii, o călătorie economică pe teren accidentat, care contrastează puternic cu...

Israelul și-ar putea extinde suveranitatea asupra coloniilor evreiești din Cisiordania ocupată în 2025

Ministrul de finanţe israelian Bezalel Smotrich, liderul Partidului Sionist Religios, de extremă dreapta, a promis luni extinderea în 2025 a suveranităţii Israelului asupra coloniilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă