7.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialÎnvăţământul, pe un butoi cu pulbere

Învăţământul, pe un butoi cu pulbere

Membrii Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa vor fi consultaţi în privinţa declanşării grevei generale.

Liderii sindicatului dascălilor din Constanţa se declară nemulţumiţi de actuala Lege a educaţiei, lege care, spun aceştia, va duce la reducerea a zeci de mii de posturi şi va afecta titularizarea, noua structură a ciclurilor de învăţământ şi decontarea navetei.

În acelaşi timp, sindicaliştii reclamă faptul că sentinţele judecătoreşti nu se pun în aplicare, iar salariile pe lunile noiembrie şi decembrie 2011 sunt în pericol de a nu se putea -acorda din cauza reducerii cheltuielilor de personal. În prezent, în judeţul Constanţa, dosarele a mii de dascăli ajung în instanţă pentru aplicarea Legii 221 din 2008, cea care prevede majorarea cu 33,4% a salariilor de încadrare. De asemenea, -sute de cadre didactice îşi aşteaptă dreptatea în instanţă pentru că îşi plătesc drumul până la şcoală din propriul buzunar, iar în jur de 1.000 de dascăli din Mangalia sunt la ora actuală speriaţi că trebuie să returneze valoarea tichetelor-cadou.

În plus, reprezentanţii Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa subliniază faptul că mărirea cu 15% începând cu 1 ianuarie 2011 nu acoperă decât rata inflaţiei şi cel de-al 13-lea salariu, care nu se mai acordă, în această situaţie mărirea reală a lefurilor fiind cotată la puţin peste 11%.

În acest context sumbru pentru angajaţii din învăţământ, sindicaliştii cer o iniţiativă legislativă pentru modificarea articolelor din Legea Educaţiei Naţionale şi solicită Guvernului ca în maximum 60 zile să emită un act normativ prin care să se aplice prevederile Legii 221/2008. De asemenea, urmează ca în zilele următoare membrii de sindicat din Constanţa să fie consultaţi în vederea declanşării grevei generale. O altă acţiune de protest vizează, începând cu săptămâna viitoare, pichetarea sediilor Guvernului României şi Ministerului Educaţiei.

„Un vulcan care stă să explodeze!”

Preşedintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, Ioana Purcărea ne-a declarat: „Este o apatie generală, o sărăcie totală, o stare de spirit latentă şi în acelaşi timp un vulcan care stă să explodeze. O să încercăm ca la nivelul judeţului nostru să mergem să stăm de vorbă cu oamenii, să-i întrebăm ce propun şi ei”.

Cele mai citite

Ana Bogdan și Filip Jianu, eliminați din calificările pentru Australian Open!

România înregistrează două înfrângeri în prima zi a calificărilor, dar mai are șanse prin ceilalți reprezentanți prezenți la Melbourne. Ana Bogdan, învinsă de Destanee Aiava Ana...
00:01:19

VIDEO. Populația din Paris reacționează la ediția „aniversară” a Charlie Hebdo, la zece ani de la atac

Ziarul satiric francez Charlie Hebdo a lansat o ediție specială care include un concurs de caricaturi pe tema lui Dumnezeu, marcând 10 ani de...

Boboteaza: Dezvăluirea Preasfintei Treimi și Sfințirea Apelor

Boboteaza este momentul în care Hristos, ajuns la vârsta de 30 de ani, primește botezul de la Ioan „Cu adevărat, mare este sărbătoarea de astăzi”,...
Ultima oră
Pe aceeași temă