In mai multe zone din judet, Dunarea a depasit cotele de atentie. Purtatorul de cuvant al Directiei Apelor Romane Dobrogea-Litoral, Catalin Anton, a declarat ca s-au luat masuri pentru prevenirea inundatiilor. La ultimele masuratori efectuate ieri dimineata, reprezentantii DADL au constatat ca fluviul Dunarea a depasit cu 12 centimetri cota de atentie la Cernavoda, cu 41 de centimetri la Harsova, iar la Ostrov cu 70 de centimetri. Totodata, in zona Harsova-Ciobanu au fost inundate aproape 50 de hectare de teren, langa fosta orezarie, iar terasa Seimeni este acoperita cu apa pe o suprafata de trei hectare. Inca de la primele ore ale diminetii, Directia de Gospodarire a Apelor coordoneaza lucrari de indiguire in zonele de risc. Astfel, la digul Rasova au fost transportati 50 de saci cu pamant pentru ridicarea coronamentului digului pe o suprafata de 40 metri.
Cote alarmante la Bazias
Catalin Anton a mentionat, insa, ca in momentul de fata micile variatii ale cotei Dunarii nu ridica prea mari probleme. Cu toate ca la Bazias s-a inregistrat o crestere destul de mare a cotei fluviului, ce va ajunge in zona Dobrogei abia peste doua zile, nu se asteapta o crestere spectaculoasa. Reprezentantul DADL a mentionat ca in acest moment ne aflam la acelasi nivel care a fost inregistrat dupa inundatiile de saptamana trecuta si ca inca nu se pune problema de a se ajunge la cota de pericol. „Pentru a se ajunge la acest nivel, la care bunurile oamenilor ar fi in pericol, in zona Ostrov Dunarea ar trebui sa mai creasca inca 30 de centimetri. Specialistii spun ca in cel mai grav caz cota se va ridica in aceasta zona cu maximum 10 centimetri”. Purtatorul de cuvant al Consiliului Judetean Constanta, Cristian Moldoveanu, a declarat ca problemele incep sa apara de la un debit de 12.000 de litri pe secunda. La acel moment doua drumuri judetene, care fac legatura cu localitatile Seimani si Rasova, vor fi acoperite de apa, iar Portul Harsova va fi la randul lui blocat.