Realizarea unui Institut Oncologic la Timişoara (IOT) a fost amânată în urma unei neînţelegeri apărute la semnarea procesului verbal de primire a bunurilor din clădire. Directorul Autorităţii de Sănătate Publică Timiş (ASP), Horia Vermeşan, a declarat că nu poate „semna recepţia cu bunuri în valoare de 300.000 de euro, ceea ce ar însemna cam 1.000 de geamuri termopan, când acolo nu sunt montate decât ceva peste 200”.
„Noi nu semnăm decât pe ceea ce este existent”, a spus Vermeşan. Viceprimarul PNŢCD Adrian Orza susţine însă că reprezentanţii ASP refuză să semneze recepţia bunurilor din clădire, deşi acestea au fost deja inventariate. „Problema este că cei de la ASP nu vor să semneze. Am făcut cinci variante de proces verbal să-l semneze, dar dânşii refuză. Am propus şi să fim de acord ca ASP să facă procesul verbal şi noi să-l semnăm. De luni de zile ne chinuim cu ASP să semneze. Problema care este acolo, legată de termopane, este făcută tot de Spitalul Municipal, pe vremea când era în subordinea ASP, nu a noastră. Nu este problema noastră”, a precizat Orza.
Birocraţia în detrimentul bolnavilor
În urmă cu două luni a avut loc procesul de predare-primire dintre Primărie şi ASP a clădirii în care ar urma să funcţioneze institutul, moment în care Ministerul Sănătăţii (MS) a alocat o primă tranşă de bani pentru începerea lucrărilor, dar mai este necesară şi semnarea unui proces-verbal de predare a bunurilor din clădire. Deoarece această ultimă formalitate nu a mai avut loc, ministerul şi-a retras fondurile pe care le va redistribui în sistemul de sănătate. În acest timp, în Timişoara au început procedurile de construire a unui Institut Oncologic privat.
Doar în judeţul Timiş sunt luaţi în evidenţă în jur de 15.000 de bolnavi de cancer şi în fiecar an apar în jur de 2.300 de noi cazuri. Îmbolnăvirile cu această maladie sunt în creştere constantă. Cele mai frecvent afectate organe sunt, la femei – sânii şi colul uterin -, iar la bărbaţi aparatul respirator, în special plămânii, colonul, rectul şi prostata. În prezent, secţiile de oncologie din sistemul public timişorean funcţionează în mai multe spaţii improprii şi cu o capacitate insuficientă sau în clădiri ce sunt gata să se prăbuşească.