Populaţia comunelor din jurul Sucevei a crescut faţă de recensământul din 2002. Oraşul Salcea rămâne singura localitate din jurul Sucevei unde populaţia a scăzut, în vreme ce la Adâncata situaţia este mai nuanţată pentru că în 2002 era inclusă în limitele administrative şi actuala comună Hânţeşti. Comunele Ipoteşti şi Şcheia au înregistrat, din punct de vedere procentual, cea mai mare creştere a numărului de locuitori, lucru explicabil şi prin numărul mare de case construite de sucevenii care s-au săturat de traiul la bloc.
Dinamica populaţiei în ultimul deceniu arată că sucevenii au preferat în număr mare să se retragă în localităţi din mediul rural, apropiate municipiului reşedinţă de judeţ, fapt confirmat în bună măsură de datele preliminarii ale recensământului populaţiei şi locuinţelor (RPL) din acest an. Faţă de recensământul din 2002, toate comunele din jurul municipiului Suceava au înregistrat creşteri ale numărului de locuitori, în unele creşterea fiind foarte „subţire”, în vreme ce în altele s-a înregistrat şi o creştere cu peste o mie de locuitori.
Cu alte cuvinte, în timp ce în ultimul deceniu populaţia municipiului Suceava a scăzut cu aproape 15.000 de locuitori, în unele comune populaţia a crescut. Având în vedere dinamica sectorului imobiliar în zonele respective şi panta tot mai descendentă a industriei din municipiul Suceava, această creştere a populaţiei în comunele limitrofe Sucevei nu poate fi pusă doar pe seama sporului natural. Astfel, una din cele mai mici creşteri ale populaţiei în comunele limitrofe Sucevei ar putea fi, conform unor date preliminare, la Adâncata. Aici situaţia este un pic mai delicată pentru că la precedentul recensământ în limitele acestei comune era inclusă şi comuna Hânţeşti.
În 2002, la recensământ au fost înregistrate 7.801 persoane în comuna Adâncata. Asta în condiţiile în care în 2003 a fost înfiinţată comuna Hânţeşti. Conform estimărilor făcute la aceea vreme, satele care compuneau comuna Hânţeşti ar fi avut, în 2002, o populaţie de 3.722 de locuitori, iar cele care au rămas în comuna Adâncata numărau 4.079. Conform datelor preminiare de la recensământul din anul 2011, comuna Adâncata are doar 4.082 de locuitori, cel puţin acesta este numărul persoanelor recenzate rezultat în urma prelucrării empirice a datelor de la recenzori.
Creşterea uşoară nu este foarte relevantă în cazul comunei Adâncata, dat fiind faptul că aceasta nu a fost, cel puţin în ultimele două decenii, printre localităţile limitrofe în care sucevenii să îşi dorească să se mute şi să îşi facă o casă. n Salcea nu mai este cea mai populată localitate din jurul Sucevei Nu acelaşi lucru se poate spune însă şi despre comuna Şcheia.
De altfel, aceasta se află la polul opus al situaţiei, înregistrând cea mai mare creştere a numărului de locuitori la recensământul din 2011 comparativ cu cel din 2002. Astfel, dacă în urmă cu aproape zece ani în comuna Şcheia figurau 7.556 de persoane, la datele preliminare ale recensământului din octombrie a.c. au fost recenzate nu mai puţin de 9.177 de persoane, ca fiind cu domiciliul în localitate. Nu este însă exclus ca în perioada următoare să aibă loc, după analiza mai minuţioasă a datelor, nişte modificări, însă conform datelor existente la ora actuală, comuna Şcheia are un număr de locuitori puţin peste 10% din cel al municipiului Suceava.
O astfel de situaţie nu a înregistrat nici măcar comuna Salcea care, în 2002, era cea mai populată dintre localităţile limitrofe municipiului reşedinţă de judeţ. Atunci, Suceava număra 105.865 de locuitori în vreme ce Salcea avea o populaţie în jur de 8% cât avea reşedinţa de judeţ, adică 8.719 persoane. Între timp, Salcea a devenit oraş, în urma unor discutabile schimbări de ordin administrativ produse în anul 2003. De atunci şi până în 2011, oraşul Salcea a înregistrat o involuţie în ceea ce priveşte populaţia, cel puţin din datele preliminare cu privire la persoanele recenzate în 2011 când numărul acestora a ajuns la numai 7.105. De altfel, este singura localitate limitrofă Sucevei unde s-a înregistrat o scădere a numărului de locuitori.
După Şcheia şi Salcea, localitatea limitrofă Sucevei cu cel mai mare număr de locuitori este comuna Bosanci. Datele preliminare culese de recenzori arată că în octombre 2011 au fost înregistrate 6.916 persoane, faţă de anul 2002 creşterea populaţiei fiind în jur de 10 procente. Conform recensământul efectuat cu un deceniu în urmă, în Bosanci erau 6.275 de locuitori. De menţionat că nici Bosanci nu a fost o localitate care să fie din cele mai atractive pentru sucevenii care au dorit să îşi facă o casă, dar cu toate acestea numărul de locuitori a crescut considerabil chiar şi dacă este de notorietate faptul că mulţi locuitori lucrează în străinătate. n localităţi cu populaţie similară, dar cu dinamică diferită La distanţă considerabilă de Bosanci urmează comuna Ipoteşti cu 5.415 persoane recenzate în acest an.
Din punct de vedere procentual, comuna Ipoteşti înregistrează însă o creştere a populaţiei comparativ cu procentul înregistrat de comuna Şcheia, adică în jur de 20%. Menţionăm că în 2002, numărul de locuitori înregistrat în comuna Ipoteşti era de 4.543, cu aproape 900 mai puţin decât 1n octombrie a.c.
De asemenea, trebuie spus că deşi din satele Ipoteştiului au plecat mulţi oameni peste hotare, comuna a reprezentat o atracţie permanentă pentru sucevenii cu dare de mână şi care voiau să îşi facă o casă într-o zonă mai liniştită. Atât de mare a fost atracţia pentru această comună, încât în perioada de boom imobiliar preţurile terenurilor erau peste cele de la Şcheia.
Comuna Moara, o altă localitate care a fost şi este în continuare un magnet pentru cei ce vor să se stabilească în zonele rezidenţiale periurbane, a înregistrat o uşoară creştere a numărului de locuitori. În cazul acestei localităţi au fost şi cazuri relativ multe de persoane plecate la muncă peste hotare, dar şi poate un pic mai mult faţă de alte comune limitrofe, de persoane care s-au stabilit în municipiul Suceava.
Cu toate acestea, numărul locuinţelor a crescut considerabil, ca şi al locuitorilor, însă nu chiar într-o măsură atât de mare. Astfel, comparând datele cu privire la dinamica populaţiei – 4.329 de locuitori în 2002 faţă de 4.592 în 2011 – observăm că la Moara creşterea numărului de locuitori a fost puţin peste 5%.La mică distanţă faţă de comuna Moara urmează, ca număr de locuitori, comuna Pătrăuţi cu 4.450 de persoane, conform datelor preliminare ale recensământului din acest an. Creşterea numărului de locuitori este şi în această localitate, dar tot într-o proporţie similară cu cea din comuna Moara, când au fost înregistraţi oficial 4.321 de locuitori. Locul următor este ocupat de comuna Mitocu Dragomirnei.
Deşi numărul de locuitori, conform recensământului din acest an, este puţin sub cel din Pătrăuţi şi anume 4.421, creşterea înregistrată în ultimul deceniu este, din punct de vedere procentual, una semnificativă, puţin peste 11%. Conform datelor recensământului din 2002, în comuna Mitocu Dragomirnei au fost înregistrate oficial 3.998 de persoane. La fel ca în celelalte comune din Suceava, atât limitrofe municipiului reşedinţă de judeţ cât şi din alte zone, sunt cazuri de persoane plecate la muncă în străinătate. Spre deosebire de localităţi precum Şcheia, Ipoteşti sau Moara, în comuna Mitocu Dragomirnei nu a fost dinamica imobiliară atât de mare, însă au fost semnale în acest sens mai în ultimii patru – cini ani.