3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialGreva de la Oil Terminal, acţionată în instanţă

Greva de la Oil Terminal, acţionată în instanţă

Conducerea companiei doreşte suspendarea grevei, pe care o consideră ilegală, motiv pentru care s-a adresat Tribunalului Constanţa pentru anularea ei.

 

Directorul Oil Terminal, Silviu Wagner, a decla­rat ieri, într-o conferinţă de presă, că prin greva pe care au organizat-o sindicaliştii nu au făcut altceva decât să boicoteze activitatea celorlalţi muncitori care şi-au văzut de treabă şi nu au participat la grevă. Mai mult decât atât, ei  au adus companiei o pierdere de două milioane de lei numai în prima zi de grevă.

„Suntem în a doua zi de grevă şi am înaintat deja o plângere către instanţă, pentru că avemde-a face cu o boicotare a activităţii personalului care doreşte să lucreze, ceea ce a dus la sistarea unor operaţiuni de descărcare a unor barje cu benzină. În plus, am înregistrat deja o pierdere de două milioane de lei. În acelaşi ritm, este clar că vom înregistra mari pierderi, iar asta nu este deloc bine. Tocmai de aceea, am considerat că este necesar să intervenim pe cale legală şi să cerem suspendarea aşa-zisei greve generale. Conform legii,  angajaţii trebuie să asigure derularea unor operaţiuni aflate-n derulate. Spre exemplu, la acest moment, o barjă a fost descărcată, iar cealaltă nu. Eu sunt de părere că greva lor nu este o grevă generală, pentru că atât timp cât din 316 doar 90 de salariaţi au protestat, activitatea celorlalţi a fost blocată, deci nu avem o grevă generală şi asta ne dă dreptul să acţionăm în instanţă acest abuz al liderilor de sindicat”, a subliniat Wagner. În acelaşi timp, el face apel către salariaţi să se întoarcă la muncă.

„Ar trebui să se preocupe pentru propria existenţă. Este criză şi este greu pentru toată lumea, dar asta nu presupune că trebuie să te adânceşti de unul singur într-o şi mai mare problemă. Făcând grevă nu vom obţine bani, ci vom pierde în continuare”, a subliniat el. Wagner a mai precizat că societatea se află pe pierdere pe primul trimestru, astfel încât cererile de majorare salarială nu pot fi soluţionate. El a precizat că a atacat în instanţă şi contractul colectiv de muncă, document care prevede, printre altele, că angajaţii Oil Terminal au voie să bea la muncă, că rudele au prioritate la angajare şi că în cazul concedierii salariaţii primesc 1,5 salarii medii pentru fiecare an lucrat în companie. Text Box:

Cele mai citite

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă