TIMIS. Prefectura Timis are, incepand de ieri, un prefect si doi subprefecti, dupa ce noua echipa a depus juramantul de credinta, odata cu investirea in posturile de inalti functionari publici. Prefectul judetului, Ovidiu Draganescu, a depus juramantul, miercuri, in fata premierului Calin Popescu-Tariceanu, impreuna cu ceilalti prefecti din tara, iar ieri dimineata, cei doi subprefecti de Timis au facut acelasi gest, in fata lui Draganescu. Cel de-al doilea subprefect este fostul secretar general al institutiei, Alexandru Chirila, „mostenit” de echipa „Draganescu-Marossy” de la PSD.
Intrucat functia detinuta de Chirila a disparut din schema odata cu noile dispozitii privind statutul de functionari publici ai sefilor prefecturilor, acesta a optat pentru fotoliul de subprefect. In ciuda faptului ca sefii Prefecturii au renuntat la culoarea politica, Draganescu (fost lider al filialei liberalilor) nu pare tocmai incantat ca este obligat sa faca de-acum echipa cu un fost membru PSD.
Obligat de statutul de functionar public, pe care Chirila l-a dobandit inca din timpul vechii guvernari din postura de secretar general al Prefecturii, Draganescu s-a vazut nevoit sa il pastreze pe acesta pe post, iar acum se vede pus in situatia de a lucra umar la umar cu acesta. Unii dintre analistii politici locali sunt de parere ca noii echipe ii va fi extrem de dificil de colaborat, iar „liantul” dintre cei doi ar putea fi subprefectul Zoltan Marossy (ex-UDMR).