Un nou scandal al afacerilor cu terenurile din centrul Galaţiului readuce în atenţie haosul existent în privinţa statutului juridic al terenurilor, haos care face posibile afaceri imobiliare ilegale sau situate la limita legii.
De această dată, este vorba de un teren situat pe taluzul superior al Falezei Dunării, cea mai râvnită zonă atunci când se pune problema ca vreunul din mai marii oraşului să îşi construiască vila. Zona oferă o slendidă panoramă către Dunăre şi Munţii Dobrogei.
Pe Faleză şi-au construit vile oameni de afaceri, foşti şefi de servicii la finanţe, medici, foşti fotbalişti. O astfel de vilă, cu 4 camere şi o suprafaţă construită de 200 mp, costă cel puţin 300.000 de euro. În acest cartier s-au mutat fosta preşedintă a Tribunalului Galaţi, Alexandrina Zaharia, al cărui soţ a primit în concesiune 500 mp de teren şi fostul subprefect Aurora Luchiniuc. Şi tot pe Faleza Dunării îşi va construi un bloc cu cinci etaje firma deputatului PDL Cezar Preda. Dar în zonă şi-au construit vilele oameni de la toate partidele.
În noul scandal este implicat numele Vioricăi Palade, şefa Direcţiei de Administraţie Publică din Primăria Galaţi. Familia sa a ajuns în posesia unui teren situat pe str Cucului nr 3. O parte din teren se suprapune cu terenul retrocedat de instanţe foştilor proprietari, încă din 2006, pe adresele str Cucului nr 1 şi 1A. Pentru că timp de 7 ani Primăria Galaţi a tergiversat să îi pună în posesie, deşi aveau o sentinţă definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), acum foştii proprietari s-au adresat unui executor judecătoresc. De fapt aceasta este reţeta afacerilor cu terenuri de pe Faleza Dunării. În timp ce le refuză retrocedarea terenurilor foştilor proprietari, primăria a concesionat mari suprafeţe de teren unor personaje influente.
Instanţele au dispus retrocedarea în natură
Punerea în posesie vizează o suprafaţă de teren de 228 mp, situată pe strada Cucului nr 1 şi o suprafaţă de teren de 351 mp, situată pe strada Cucului nr 1A, al căror proprietari de drept sunt Ana Constantin şi moştenitorii acesteia. Locuinţele de la cele două adrese şi terenurile aferente au fost naţionalizate prin decretele de expropiere nr 92/1965 şi nr 753/1965. Terenurile au fost revendicate în instanţă şi în 2004 instanţa de la Tribunalul Galaţi a aprobat cererea Anei Constantin, obligând Primăria Galaţi şi Consiliul Municipiului Galaţi să lase fostei proprietare, în deplină folosinţă, cele două terenuri, ceea ce înseamnă retrocedare în natură.
Punerea în posesie, tergiversată 7 ani
Pe vremea fostului primar, Dumitru Nicolae, primăria a refuzat să îi pună în posesie pe proprietari, motivaţia fiind că la primărie nu ar mai exista schiţele de amplasament cu situaţia juridică a terenurilor din anii 50. Altă motivaţie invocată de primărie era că suprafaţa respectivă era ocupată de chiriaşi, care aveau încheiate contracte de închiriere cu primăria şi în aceste condiţii primăria nu putea să le demoleze împrejmuirile.
Procesele au continuat şi Curtea de Apel Galaţi a dat o sentinţă care dispunea ca proprietarilor de drept să li se acorde despăgubiri băneşti. Primăria făcut recurs, ca să nu plătească nici despăgubiri, iar în dosarul 297/44/2005, ÎCCJ s-a pronunţat prin sentinţa 8.704/30.10.2006, respingând recursul primăriei. Sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă, foştii proprietari trebuiau să fie puşi în posesie. În pofida notificărilor proprietarilor, primăria a tergiversat punerea în posesie timp de şapte ani. Între timp, pe terenul retrocedat a început construirea unei vile.
Situaţie încâlcită
Reprezentanta proprietarilor de drept, Marilena Forţu, nepoată a Anei Constantin, a venit luni cu executorul judecătoresc Vincenţiu Vasiliu, pentru a se realiza punerea în posesie prin execuare silită. Imediat şi-au făcut apariţia în zonă o două echipe, de la Secţia de Poliţie nr 1 şi de la Poliţia Locală, poliţiştii încercând să împiedice pătrunderea executorului judecătoresc pe şantierul vilei aflată în construcţie.
Discuţiile s-au mutat la biroului executorului, unde a apărut şi Viorica Palade, şefa Direcţiei de Administraţie Publică din Primăria Galaţi, care a declarat că terenul respectiv a fost cumpărat. Vila aflată în construcţie aparţine directoarei şi soţului acesteia. Tot de la reprezentanta proprietarilor de drept, Marilena Forţu, am aflat că, potrivit unui extras de carte funciară, terenul este trecut pe numele rudelor directoarei, Cristina şi Ion Palade, din satul Stoicani. Practic, terenul familiei Palade se suprapune în totalitate cu una din cele două suprafeţe de teren retrocedate şi parţial cu cea de a doua.
Situaţia este destul de încâlcită. Avocata familiei Palade a declarat că va depune la dosar un act de vânzare-cumpărare prin care se dovedeşte că familia Palade a cumpărat terenul în 2007. Dar dintr-un alt document rezultă că o parte din acel teren a fost obţinut de familia Palade în concesiune, evident, de la Primăria Galaţi. Luni cele două părţi au făcut măsurători, iar ieri au încercat să îşi clarifice situaţia, aducând fiecare schiţe cadastrale şi alte documente prin care să clarifice situaţia amplasamentelor. Aceste clarificări trebuiau să vină din documentele Primăriei Galaţi şi de la Oficiul de Cadastru, dar, la Galaţi, cele două instituţii par să fie la remorca mafiei afacerilor imobiliare.