» Vicepresedintele PSD Alba, Ovidiu Jidveian, a preferat postul de subprefect.
Avocatul albaiulian Ovidiu Jidveian, vicepresedinte al PSD Alba, arefuzat postul de vicepresedinte al Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura (APIA) la nivel national propus de partid. El a preferat sa devina subprefect. Jidveian a precizat ca principalul motiv pentru care nu a dorit sa preia aceasta functie este faptul ca pregatirea sa de jurist nu il recomanda pentru conducerea APIA. "As prefera o functie pentru pregatirea mea, cea de jurist, iar functia de vicepresedinte al APIA ar presupune mai degraba studii economice. Asta nu inseamna ca nu as putea prelua postul, insa ar fi nevoie de cel putin doua luni de zile in care sa invat si sa ma familiarizez cu domeniul, timp pe care nu merita sa-l pierd. Sunt adeptul numirii in functie potrivit pregatirii si competentei, nu doar pe criterii politice", si-a motivat Ovidiu Jidveian optiunea.
El nu a exclus varianta de a lua drumul Bucurestiului insa pentru o alta functie, cea de sef al Departamentului de Lupta Antifrauda de la nivelul Cancelariei primului-ministru. "Aceasta a fost prima si singura mea optiune si exista mari sanse sa primesc postul", a adaugat Jidveian, care considera ca specializarea pe care o are in domeniile antifrauda si restituirea proprietatii il recomanda. Pana atunci, insa, el a spus ca va accepta, in caz contrar, postul de subprefect. Raspunsul va veni in cel mult doua saptamani. Hotararea in privinta numirii lui Jidveian va fi luata la Bucuresti la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor. Jidveian reprezinta de asemenea si una dintre propunerile PSD Alba pentru o functie de subprefect, dupa ce a obtinut cele mai multe voturi in Biroul Executiv al partidului.
REZOLVARE
Insa propulsarea sa la Bucuresti ar duce automat si la rezolvarea unei probleme tensionate cu care se confrunta in aceasta perioada partidul, si anume cea legata de numirile pentru functiile de subprefect. Atat Cornel Murg cat si Gheorghe Pasca isi doresc aceasta functie, insa amandoi au primit un numar egal de voturi in Biroul Executiv al PSD Alba. In conditiile in care Ovidiu Jidveian ar primi o functie la Bucuresti, Murg si Pasca ar avea drum liber pentru cele doua functii de subprefect.