Nava şcoală „Mircea”, care aparţine Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, a intrat în serviciul Marinei Române pe data de 17 mai 1939. De atunci, velierul străbate neobosit mările şi oceanele lumii şi a devenit o vedetă în porturile în care ajunge. Nava impresionează prin arhitectura sa. Este ca o mică bijuterie. Nava are 82 m lungime, 12 m lăţime, 44 m înălţime de la linia de plutire până în vârful catargelor, 5,40 m pescajul.
Are un echipaj permanent, format din 58 de marinari, 7 ofiţeri, 17 maiştri militari, subofiţeri şi 35 de militari profesionişti. De asemenea nava poate caza până la 200 de persoane. Cei 142, care sunt în plus faţă de echipajul permanent, pentru marşurile de instrucţie, reprezintă studenţii ANMB, elevi ai Şcolii de Maiştri, instructori, medici, psihologi, militari care asigură de asemenea marşul de instrucţie. „Studenţii participă în stagiul de practică la sfârşitul anului universitar, în lunile iulie şi august, însă pe toată durata anului universitar, în funcţie de programa de învăţământ ei se pot caza la bordul navei, pentru o săptămână, două, o lună, şi să execute acolo cursuri. De regulă, modulare, în special cursuri de marinărie, cursuri de vitalitate, cursuri care sunt prezente în programul lor de învăţământ. Nava este un laborator mobil al Academiei, iar noi suntem conectaţi tot timpul la viaţa Academiei Navale”, ne-a spus comandantul navei-şcoală „Mircea”, comandor Moise Gabriel.
Instruiţi fizic şi psihic
Pentru viitorii ofiţeri de marină, practica la bordul navei şcoală „Mircea” reprezintă o adevărată provocare. Pe mare, fiecare zi e diferită de cealaltă, iar echipajul trebuie să se descurce în orice situaţie. „La început este extrem de dificil pentru că cei mai mulţi dintre ei nu au mai fost pe mare, nu au executat până atunci activităţi de genul acesta, ca de exemplu să urce 44 m în arboradă, să poată întinde sau să strângă velele, nu au mai spălat puntea, şi toate astea nu pe o mare foarte bună, calmă”, mai spune comandantul. Acesta îşi aduce aminte de anul 2004, când a prins cea mai puternică furtună. „Eu sunt la bordul navei din 2001, ca ofiţer secund, ulterior am devenit comandant. Furtuna din Marea Mediterană a fost de gradul 8-9 şi s-a petrecut la două săptămâni de la plecarea din Constanţa, însă le-a întărit tuturor încrederea în navă, în sensul că au văzut că aceasta este extrem de stabilă, se comportă foarte bine pe timp de furtună”, a completat comandantul. Pe timp de furtună, pe velier trebuie întărite veghea şi manevrele mobile din arboradă, toţi membrii echipajului participând la activităţi.
130 de ani de tradiţie
Actuala navă şcoală „Mircea” a fost construită în anul 1938, în şantierul Blohm und Voss din Hamburg, Germania. Nava este continuatoarea primei nave cu vele, care s-a numit bricul „Mircea”, o navă construită în 1882 în şantierul naval din Londra. „Era o navă cu vele cu două catarge tocmai de aceea se numea bric, pe o structură de lemn care avea dimensiuni la jumătate faţă de actuala navă, în jur de 50 m lungime, 6 m lăţime, la bordul căreia s-au instruit marinarii Şcolii Superioare de Marină de la Galaţi. Deci iată că avem aproape 130 de ani de tradiţie de instruire a marinarilor pe velier. Comparăm asta cu cei 140 de ani de celebrare a Academiei Navale”, subliniază comandantul.
În fiecare an, nava-şcoală execută marşuri de instrucţie. Primul şi cel mai important marş a fost în 1976, când nava a traversat pentru prima dată Oceanul Atlantic şi a participat la bicentenarul SUA, apoi a mai traversat Atlanticul în 2004 şi 2009, de asemenea s-a vizitat portul de pe coasta de est a Americii. În 2009, a participat la o regată între marile veliere, peste Ocean. Nava a fost în multe porturi din Marea Mediterană, s-au vizitat Italia, Spania, Franţa. De asemenea, a ajuns în multe porturi din Marea Nordului. În 2003 s-a vizitat Academia Navală din Marea Marmara, în 2004 s-a mers în America, în 2005 în Marea Nordului, în 2006, s-a făcut un tur al Mării Negre, în statele riverane Mării Negre, în 2007, în Marea Mediterană, la regată, în 2008 din nou Marea Nordului şi Marea Baltică, iar în 2010, Marea Adriatică.
Experienţe noi pentru studenţi
În porturile în care ajunge, nava-şcoală „Mircea” este asaltată de vizitatori, lumea este interesată să afle secretele velierului constănţean. „În general, velierele sunt foarte apreciate, la nivel internaţional, în fiecare port pe care l-am vizitat nava este deschisă pentru vizită, pentru publicul larg, pentru populaţia civilă a oraşului, turiştii care sunt în porturile respective, e o plăcere pentru noi să vedem că lumea e interesată de navă, de istoria marinei, avem un sistem de ghizi format tot din studenţii ambarcaţi, studenţi vorbitori foarte buni de franceză, engleză, spaniolă, italiană. Este o oportunitate pentru studenţi să participe pentru că au ocazia să cunoască în porturile pe care le vizităm, alţi studenţi, reprezentanţi ai altor academii navale, cu facultăţi militare sau civile, au ocazia să vadă că sunt aceleaşi metode de pregătire. Marinăria este aceeaşi peste tot în lume”, a precizat comandorul constănţean.
Marinărie de la A la Z
În primul an de studiu, studenţii de la ANMB se pregătesc în staţiunea de pregătire marinărească de la Palazu Mare, în anul al II-lea se face practică la bordul navei-şcoală „Mircea”, iar în anii III şi II la bordul navelor militare unde se detaliază pregătirea generală acumulată în primii doi ani. „La bordul navei şcoală «Mircea» se învaţă marinăria de la A la Z, navigaţie costieră astronomică, vitalitate, descoperă calităţi pe care niciodată nu s-au gândit că le pot avea, prin faptul că urcă în arboradă, participă la întinderea şi la strângerea velelor, participă şi se implică în deplasarea navei cu vele, sunt foarte multe activităţi pe care le execută la bordul navei, la început mai greoi, urmând ca pe măsură ce trece timpul, de la două săptămâni încolo, deja încep să-şi intre în ritm, se acomodează cu viaţa la bordul unui velier, pentru că acolo condiţiile sunt spartane. Locuiesc împreună într-o mare cazarmă, într-un mare dormitor,dorm într-un hamac, tocmai pentru a se lucra în echipă şi a se socializa cât mai bine”, a menţionat comandantul.
Declaraţie de dragoste
„Nava-şcoală «Mircea» s-a distins prin faptul că Academia Navală păstrează tradiţia de a pregăti la bordul unui velier viitorii marinari, s-a distins prin faptul că absolvenţii ANMB, care au trecut şi pe la bordul navei, au ajuns în flota militară, dar şi în cea comercială, şi au fost apreciaţi şi sunt apreciaţi în continuare, s-a distins la regatele la care a participat ca seriozitate, aspect marinăresc plăcut, rezultate bune obţinute. A reprezentat şi reprezintă în continuare cu mândrie forţele navale române, Academia şi chiar ţara peste tot unde merge. Este un ambasador al României, oriunde ajunge. Spiritul lui «Mircea» m-a pătruns şi pe mine. Toţi cei care calcă pe puntea navei «Mircea» vor avea tot timpul în inima lor un loc pentru nava asta. Au cuvinte de laudă şi de mândrie că au fost la bordul velierului”, spune comandantul navei-şcoală „Mircea”, comandor Moise Gabriel.