6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialFestivalul Enescu vine în Transilvania

Festivalul Enescu vine în Transilvania

Festivalul „George Enescu” îşi va derula a XX-a ediţie la Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu şi Timişoara, în perioada 1-25 septembrie.

Festivalul „George Enescu”, cea mai importantă manifestare din domeniul muzicii clasice din România, va avea spectacole în trei mari oraşe din Transilvania şi din Banat. Evenimentul este structurat pe mai multe secţiuni. Astfel, publicul va putea urmări pe scena Festivalului Internaţional „George Enescu” concerte structurate pe categoriile: „Mari orchestre ale lumii”, „Recitaluri şi orchestre camerale”, „Concertele de la miezul nopţii”, „World Music”, „Spectacole de operă şi balet”, „Muzica secolului XXI” şi „Enescu şi contemporanii săi”.

 

Balet din Chile

În luna septembrie Compania Naţională de Balet din Chile, cea mai veche companie de dans din lume, va ajunge în  Sibiu, Cluj şi Timişoara, unde va susţine spectacolul de balet „Noche Bach”, pe muzica lui Johann Sebastian Bach. „Invitaţii acestei ediţii speciale a «Întâlnirilor» sunt celebrul coregraf Gigi Căciuleanu şi Compania Naţională de Balet din Chile, El Banch, care vor susţine spectacolul «Noche Bach», pe muzica lui Johann Sebastian Bach. Spectacolele vor avea loc pe 4 şi 5 septembrie la Sala Mare a Teatrului Naţional «I.L. Caragiale», din Bucureşti, pe 7 septembrie la Sibiu, pe 9 septembrie la Cluj-Napoca şi pe 11 septembrie la Timişoara. Este pentru a treia oară când «Întâlnirile JTI» se desfăşoară sub egida prestigiosului Festival Internaţional «George Enescu»”, anunţă organizatorii.

Nume mari pe afiş 

Seria „Mari orchestre ale lumii” înseamnă totodată şi „mari dirijori ai lumii”, precum şi „mari solişti ai lumii”. Numele răsunătoare de pe afiş – Daniel Barenboim, Zubin Mehta, Antonio Pappano, Horia Andreescu, Guenady Rojdestvensky, Franz Welser Möst – sunt câteva dintre personalităţile care „dirijează” această serie. Concertele marilor orchestre (Wiener Philharmoniker, London Symphony Orchestra, Academia Santa Cecilia di Roma, Staatskapelle Berlin, The Mariinsky Theatre Symphony Orchestra, Orchestre National de France) celebrează numele şi creaţia lui Enescu, de la deschiderea seriei cu Simfonia I sub bagheta lui Christian Badea, trecând prin Simfonia a III-a cu Valery Gergiev şi încheind cu Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră, în interpretarea lui Han-Na Chang, alături de dirijorul Daniele Gatti.

Completarea vine din recitalurile solistice ale pianiştilor Akiko Ebi şi Yundi Li şi din cele trei după-amieze cu cvartetele Voces, Fine Arts Quartet şi Jerusalem Chamber Music Festival sub numele seriei de „Recitaluri şi concerte camerale”.

Seria „Concertele de la miezul nopţii”

De obicei, concertele de noapte deschideau porţile către vremuri baroce. Acum, serile cu arii vechi cântate de Nuria Rial şi Austrian Baroque Company, muzica pe instrumente de epocă a celor din Venice Baroque Orchestra, condusă de Giuliano Carmignola, sau opera barocă. „Popasul” în creaţia primului val de compozitori romantici aduc integrala simfoniilor lui Schumann în viziunea lui Christian Zacharias şi Orchestre de Chambre de Lausanne. Simfonia din secolul 19 îi aduce pe scena muzicală românească pe soliştii Antonio Meneses, Isabelle Faust, Katia şi Marielle Labeque sau Jean Bernard Pommier. „Concertele de la miezul nopţii” se încheie cu Orchestra of Age of Enlightenment, întregită de Choir of the Enlightenment, alături de dirijorii Trevor Pinock şi Adam Fischer, care vor coordona muzical cele două capodopere ale lui Haydn: oratoriile Anotimpurile şi Creaţiunea.

Seria „World Music”

O noutate a acestei ediţii este secţiunea World Music, care aduce pe plan muzical accente etnice, ritmuri sacadate de rock, jazz sau folk, tango cu Gustavo Beytelmann sau Yasmin Levy. În seria World Music, muzica lumii atrage prin istorii din prezent, în dialecte numeroase, toate însă cu acelaşi mesaj: muzica este un limbaj universal.

Festivalul aduce publicului „Spectacole de balet şi operă”. De la Ceaikovski – un Evgheni Oneghin în regia lui Ion Caramitru – la Wagner, cu Lohengrin dirijat de Cristian Man-deal, vor interpreta Mihael Botha, Petra Lang, Emily Magee, alături de Marius Brenciu şi Levente Molnar. 


Cine este vedeta

Născut în România, Gigi Căciuleanu este un coregraf şi dansator renumit. A urmat şcoala de balet a Teatrului Balşoi din Moscova. În 1973, s-a stabilit la Paris după ce a fost solistul Baletului Operei Române. Spectacolul programat pentru luna septembrie e anunţat de organizatori ca un eveniment de excepţie, iar Baletul Naţional Chilian, fondat în 1945, este cea mai veche şi mai importantă companie profesionistă de dans contemporan din Chile.

Cele mai citite

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...
Ultima oră
Pe aceeași temă