2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialFestival pe Câmpia Libertăţii

Festival pe Câmpia Libertăţii

Ediţia din acest an a Transilvania Fest, organizat de Familia Raţiu, are loc în Mica Romă.

 

Peste 10.000 de turişti sunt aşteptaţi în acest sfârşit de săptămână la cel mai frumos festival agrar din România. Este vorba de Transilvania Fest, organizat de Familia Raţiu, sub patronajul Casei Regale a României şi a Prinţului Charles al Ţării Galilor, moştenitorul Coroanei Regatului Unit al Marii Britanii. Festivalul, care s-a născut la Turda, pune în valoare tradiţiile meşteşugăreşti, agrare şi culinare ale Transilvaniei.

El a intrat deja de mai multe ori în Cartea Recordurilor, pentru cea mai lungă funie împletită din ceapă din lume, precum şi pentru cel mai mare coş de nuie­le creat de meşterii populari. Anul trecut, festivalul a fost ­organizat în Biertan, iar în acest an, el va ajunge în Blaj. Manifestarea va avea loc ­într-unul dintre cele mai impor­tante amplasamente pentru istoria modernă a românilor. Este vorba de Câmpia Libertăţii, locul în care s-au adunat, la 1848, românii conduşi de Avram Iancu.

Ce fel de meşteşugari vin în Blaj

Printre meşteşugarii care vor ajunge în Blaj se numără producători de obiecte din piele, producători de obiecte din lemn, sticlari, dar şi pictori de icoane. Nu lipsesc nici cei care gătesc după metode tradiţionale. „Mie îmi place în mod deosebit friptura de Turda. Este vorba de friptură preparată din mangaliţă ori din porc de Bazna, sărac în colesterol. Înainte de frigere, carnea trebuie lăsată la frăgezit în lapte, iar apoi este pusă în tigaie în untură încinsă. Gustul fripturii de Turda nu poate fi egalat”, a spus unul dintre cei care se pregătesc de festival.

Producătorii de suc natural de mere din Ţara Haţegului ori din Reghin au testat piaţa în cadrul ediţiilor anterioare ale festivalului, iar în acest an vor reveni cu produsele lor. De asemenea, compania Apidava din Blaj, care este unul dintre cei mai importanţi procesatori de miere de albine, va fi prezent la Transilvania Fest. Dincolo de brandul Roua Florilor, care este unul dintre cele mai importante de pe piaţa românească, Apidava va fi prezent şi cu brandul Di Melo, miere ecologică de o calitate excepţională. Tot din Blaj va fi prezentă şi compania Montana Popa, renumită pentru mezelurile şi mititeii produşi după o reţetă secretă.

Iar cum mititeii merg bine cu vin, de pe văile Târnavelor vor veni la Transilvania Fest şi producătorii de vin. Pe de o parte, este vorba de jucători de pe piaţa locală, cum ar fi AgroServ Blaj. Pe de altă parte, este vorba de un adevărat gigant al industriei vinului din România, dar şi din Europa de Est. Este vorba de compania Jidvei, care revendică rolul de lider pe piaţa vinurilor albe. Podişul Târnavelor este locul naşterii unuia dintre cele mai apreciate soiuri de vin alb, Feteasca Regală. Nu vor lipsi nici producătorii de mobilă de la Stratus Mob, fostul Combinat de Industrializare a Lemnului din Blaj, care produce obiecte apreciate în Franţa ori Belgia.

Ce trebuie vizitat

Turiştii care vin în Blaj au ocazia să admire panorama oraşului şi a Văii Târnavei din locul numit Crucea Iancului. De fapt, a fost ridicată de localnicii recunoscători episcopului greco-catolic Ioan Bob, care i-a scăpat de foamete. Apoi, centrul vechi reprezintă un adevărat scrin vrăjit al comorilor, în care se află vechiul castel, cumpărat de episcopul Ioan Inocenţiu ­Micu-Klein, care găzduieşte sediul Arhiepiscopiei Majore a ­Bisericii Române Unită cu ­Roma, Greco-Catolică, dar şi c­elebrele şcoli ale Blajului. 

Concerte speciale

Ediţia din acest an a Transilvania Fest aduce o serie de concerte speciale. Pe de o parte, este vorba de ansambluri care pun în valoare folclorul din Ardeal. Pe de altă parte, sunt formaţii şi interpreţi precum ParadigmA, Emanuel Cârstea, Emeric Imre şi Emeric Set. Nu vor lipsi nici filmele proiectate în aer liber, în fiecare seară. Deschiderea oficială a festivalului este programată vineri seara, de la ora 19.00.

Cele mai citite

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă