4.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialFarul şi-a luat adio de la promovare

Farul şi-a luat adio de la promovare

Egalul cu Săgeata Năvodari, scor 1-1, l-a determinat pe tehnicianul Farului, Viorel Tănase, să declare că formaţia nu mai are şanse de calificare în Liga I.

 

Etapa cu numărul 22 a programat o partidă capitală pentru FC Farul, echipă care spera la accederea în eşalonul superior, chiar dacă era pe locul 8 al clasamentului, la o distanţă considerabilă de promovare. Marinarii au primit vizita celor de la Săgeata Năvodari, o altă formaţie aflată în lupta pentru Liga I.

Rezultatul final, 1-1, nu avantajează nici una dintre echipe, mai ales pe marinari, care sunt acum şi mai departe de obiectiv.

La finalul jocului, tehnicianul Viorel Tănase a „pus tunurile” pe anumiţi jucători pe care i-a acuzat de superficialitate în joc. „Astăzi m-au dezamăgit câţiva jucători şi voi lua măsuri. Indiferent de situaţia clubului la momentul ăsta, într-un meci ca ăsta trebuie să ai motivaţie. Am avut 8-9 ocazii clare şi le-am tratat cu foarte mare lejeritate şi în superioritate numerică reuşim să luăm gol şi era să-l luăm şi pe al doilea. Asta este valoarea la momentul ăsta. O să o ducem aşa până la vară, încerc să fac ceva”, a spus tehnicianul constănţenilor, care afirmă şi faptul că promovarea nu mai este obiectivul Farului. „De la meciul acesta, nu mai avem nici o şansă la promovare şi vom face o reconstrucţie din mers şi vedem ce o să fie în continuare. Îmi asum înfrângerea, nu o să dau în jucători decât în cabină, acolo unde spunem totul din punct de vedere profesional. Sunt supărat pentru că le cer să rezolve nişte faze simple, nu le cer să facă mai mult decât pot. Numai noi putem scoate capul în Liga I şi numai prin jocuri bune. Suporterii au dreptate să fie supăraţi şi chiar au strigat”, a mai declarat Viorel Tănase.

În urma rezultatului partidei de sâmbătă, Farul coboară pe locul 9 al clasamentului, la tot atâtea puncte de obiectiv, iar Săgeata pe locul 4, năvodărenii având doar trei puncte de recuperat până la un loc promovabil. 

Viitorul şi Delta conduc plutonul

Chiar dacă cea mai de tradiţie echipă dobrogeană este departe de promovare, alte două formaţii ale regiunii au mari şanse de a juca anul următor în Liga I. Viitorul Constanţa şi Delta Tulcea se află pe primele două locuri ale clasamentului, poziţii promovabile. În runda de sâmbătă, ambele formaţii au arătat că sunt pe drumul spre Liga I, prin rezultatele obţinute. Viitorul a învins la Mangalia cu scorul de 5-1, în timp ce Delta a dispus de FC Botoşani, pe
propriul teren, cu scorul de 6-2.

9 puncte este distanţa dintre primul loc promovabil şi FC Farul.

Cele mai citite

Cum te ajută fizioterapia să îți recapeți mobilitatea și sănătatea 

Medicina de recuperare cuprinde 2 ramuri importante: fizioterapia și kinetoterapia. Acestea reprezintă un domeniu de intervenție terapeutică axat pe prevenția, gestionarea și reabilitarea disfuncțiilor...

Primul satelit din lemn din lume a fost lansat în spațiu

Premieră la nivel mondial: s-a lansat în spațiu primul satelit din lemn. Acest moment face parte dintr-un studiu privind utilizarea lemnului pentru a ajuta...

De ce aleg tinerii cash-ul într-o lume digitalizată

Prima generație care a crescut cu tehnologia la îndemână, preferă să aibă numerar în buzunar Un fenomen paradoxal și tot mai interesant a început să...
Ultima oră
Pe aceeași temă