Opt localităţi din judeţul Hunedoara vor rămâne, săptămâna viitoare, fără apă, pentru trei zile, din cauza unor lucrări de modernizare. Operatorul regional de apă SC Apa Prod SA Hunedoara a anunţat că între 4 şi 7 octombrie va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna Pui – satele Ruşor, Băieşti, Ohaba de sub Piatră, în oraşul Haţeg, şi în localităţile Silvaşu de Jos, Teliucu Inferior, Teliucu Superior şi Cinciş.
Lucrări în zona barajului Râu Bărbat
„În perioada în care distribuţia apei potabile va fi întreruptă, vor fi efectuate mai multe lucrări pe traseul aducţiunii de apă, de la barajul de acumulare Râu Bărbat, până în municipiul Hunedoara”, spun reprezentanţii companiei de apă. Lucrările sunt prevăzute în proiectul de modernizare a reţelelor de apă derulat de compania de apă, care este finanţat prin Programului ISPA al Uniunii Europene.