27.5 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialFamilie reţinută pentru corupţie

Familie reţinută pentru corupţie

Un funcţionar al Prefecturii Alba şi soţia sa au fost prinşi în flagrant în timp ce primeau mită 5.000 de lei.

Consilierul Nicolae Puiuleţ din cadrul Prefecturii Alba, fost şef al Oficiului Prefectural Câmpeni, şi soţia acestuia au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Conform Parchetului, bărbatul este acuzat de trafic de influenţă, iar soţia acestuia – de complicitate la trafic de influenţă. Până în prezent, anchetatorii au stabilit că aceştia au pretins şi au primit de la trei denunţători, în perioada august-septembrie 2009 şi în 14 iunie 2010, peste 36.000 de lei, respectiv 5.000 de lei, în schimbul promisiunii că funcţionarul Pre-fecturii îi va ajuta pe doi bărbaţi să se angajeze ca şoferi pe ambulanţă la Alba Iulia şi Câmpeni, iar celui de-al treilea îi va facilita pensio-narea pe motiv de boală.

Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, cei doi au fost prinşi în flagrant luni seară, în Piaţa Cetate din Alba Iulia, în timp ce primeau suma de 5.000 de lei de la un denunţător.

Cele mai citite

VIDEO Bărbat prins de un mal de pământ în timp ce lucra la o rețea de canalizare. A fost salvat de pompieri

Un bărbat de 55 de ani, care lucra la introducerea rețelei de canalizare în comuna Stoina, din județul Gorj, a fost surprins de un...

VIDEO Iarnă severă în Africa de Sud. Numeroase drumuri au fost blocate, iar oamenii au rămas captivi în mașini

Vremea a creat haos în Africa de Sud, unde locuitorii din Johannesburg s-au trezit în mijlocul unei ierni neobișnuit de severe. A nins atât...

Anunțul momentului! Derby-ul Dinamo – FCSB se va juca pe Arena Națională

Meciul dintre Dinamo și FCSB, programat pentru a 13-a etapă a SuperLigii, va avea loc pe Arena Națională, după anunțul oficial făcut de clubul...
Ultima oră
Pe aceeași temă