1.1 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecialExternalizări pe bandă rulantă la Spitalul de Urgenţă Constanţa

Externalizări pe bandă rulantă la Spitalul de Urgenţă Constanţa

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa vrea să externalizeze în următoarele două luni serviciile de curăţenie, spălătorie şi să treacă la concesionarea serviciilor de imagistică din cadrul unităţii.

 

Conducerea spitalului a realizat studii de fezabilitate pentru toate aceste schimbări. „De asemenea, am discutat cu sindicatele şi ne‑am pus de acord ca personalul din spital să fie primul care va fi luat în considerare la angajare. Este evident că nici o companie nu va veni cu oamenii de acasă, deci vor avea un loc de muncă”, a declarat directorul SCJU, dr. Dan Căpăţână. În prezent, unitatea numără circa 230 de îngrijitoare şi 20 de angajaţi la spălătorie. Totuşi oamenii se tem de schimbările care-i aşteaptă şi au făcut o cerere către conducerea spitalului de tichete de masă. Ca urmare a acestei dorinţe, s-a decis să se facă nişte simulări, iar în funcţie de cât costă tichetele şi cât personal au să vadă ce se poate face pentru ei.

„Oamenii vor să aibă o garanţie că, dacă vom primi la un moment dat un buget corespunzător, vor aflae care este situaţia. Din păcate, deocamdată nu avem acest buget. Banii primiţi de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate sunt puţini”, a precizat Căpăţână. Mai mult decât atât, CJAS le este datoare cu 1,4 milioane de lei de luna trecută. „Sperăm să ni-i dea pe toţi până la sfârşitul lunii, pentru că în momentul de faţă facem eforturi foarte mari pentru a susţine activitatea medicală”, a completat el. În prezent, necesarul spitalului este de circa 7,5 milioane de lei pe lună, iar ei au primit 5,6 milioane de lei de la CJAS. „În continuare nu avem bani decât pentru medicaţia de urgenţă. În aceste condiţii, pacienţii vor fi nevoiţi să-şi aducă în continuare medicamente de acasă”.

Lipsesc medicamente elementare

Din cauza lipsei acute de medicamente (Fenobarbital, Sanometrol, Dexametrazonă, multe antibiotice, Cerebrolysin, pastile împotriva bolii Parkinson) şi materiale sanitare, Neurologia se află într‑un fel de comă prelungită şi abia supravieţuieşte de la o zi la alta.

Cele mai citite

Zelenski a discutat cu Macron despre „desfășurarea de contingente” militare străine în Ucraina

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat luni că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre sprijinul pentru Ucraina și o' eventuală 'desfășurare...

CSM: Gradul de ocupare al posturilor de magistrați a crescut

Instituția subliniază că reducerea deficitului de magistrați și suplimentarea posturilor de personal auxiliar din instanțe și Parchete reprezintă priorități strategice Consiliul Superior al Magistraturii a...

Andrej Fabry a semnat cu Universitatea Cluj

Mijlocașul slovac Andrej Fabry, în vârstă de 27 de ani, aflat în ultimele șase luni de contract cu UTA Arad, va deveni jucătorul echipei...
Ultima oră
Pe aceeași temă