2.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialExcursie la Istanbul, premiu de Ziua Naţională

Excursie la Istanbul, premiu de Ziua Naţională

Câteva sute de constănţeni au participat, ieri, la tradiţionalul cros local, competiţie organizată cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României. Concurenţii au avut de parcurs o distanţă de aproximativ doi kilometri.

 

Startul s-a dat la ora 9.30 în Parcul Prefecturii. Copii şi adulţi, sportivi amatori, dar şi profesionişti, s-au încălzit puţin înainte de a alerga. Temperatura scăzută de afară, de minus 3 grade, nu a descurajat participanţii, dornici să demonstreze că pot face sport şi că vor ajunge printre primii clasaţi. Câştigătorii competiţiei au fost recompensaţi cu premii în bani, în valoare de 200 de lei, medalii şi diplome. În plus, premianţii vor beneficia de o excursie la Istanbul.

Toţi alergătorii au primit tricouri „Nu am ajuns chiar printre primii, dar nici ultimul nu am fost. Oricum, bine că am rezistat, mai ales că a fost cam frig. A fost un test pentru mine, mai ales că a fost prima participare la această competiţie”, spunea, ieri, la sosire, unul dintre participanţi. „A fost frumos să alerg cu atâţia oameni. O să particip şi anul viitor, dar pentru a fi printre primii trebuie să mă antrenez mai bine”, a completat un elev.

Pentru concurenţii de la sate, la finalul competiţiei s-a pregătit o masă caldă la Liceul Internaţional de Informatică.

Crosul de 1 Decembrie a fost organizat de Liceul Internaţional de Informatică, Şcoala Spectrum, împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Constanţa şi Asociaţia Judeţeană de Atletism.

Cele mai citite

Producția globală de vehicule atinge un record de 93,5 milioane de unități. Țările aflate în top

În 2023, producția globală de vehicule a ajuns la 93,5 milioane de unități, marcând o creștere de 17% față de anul anterior, conform datelor...

Ministerul Sănătății vrea interzicerea de dulciuri, sucuri și junk food, la chioșcurile din școli

Proiectul de ordin, lansat în dezbatere, introduce o listă cu alimente recomandate, precum cerealele integrale, produsele din făină integrală și piureul de cartofi Ministerul Sănătății...

Circulație restricționată, din nou, pe podul Giurgiu-Ruse: Reparațiile capitale încep din 8 ianuarie

Lucrările vor fi desfășurate pe partea bulgară a podului, pe durata zilei, și vor implica circulație alternativă pe o singură bandă Ministerul român al Afacerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă