O firma de distributie din Iasi le cere persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca cite 20 lei pentru un material care le este necesar la interviu. „In acest caz politia efectueaza cercetari”, spune purtatorul de cuvint al Politiei Iasi. „Suma primita de la participanti este pretul multiplicarii si copertarii, aceasta reprezentind o garantie pentru acest material”, se apara reprezentantii societatii. Firma este vizitata de foarte multi oameni, spun administratorii cladirii.
Modul de recrutare a personalului de catre o firma de distributie produse bio – medicale din Iasi ridica numeroase semne de intrebare. Mai multe persoane care au mers sa-si incerce norocul in gasirea unei slujbe sustin ca au fost puse sa plateasca sume de bani in schimbul unor manuale, care le-ar fi fost necesare la interviu. De partea cealalta reprezentantii societatii afirma ca ei nu au facut decit sa retina o garantie pentru materiale, iar suma reprezenta de fapt costul tiparirii si a copertilor.
Unii dintre iesenii care le-au trecut pragul se intreaba insa de ce firma nu avea casa de marcat si de ce nu a emis bon fiscal sau factura in momentul in care au incasat banii. Administratorii imobilului unde isi are sediul firma declara ca societatea este vizitata de foarte multe persoane: „sute de oameni merg acolo”. Cazul a ajuns si in atentia autoritatilor, pe fir intrind Politia, Protectia Consumatorului si Inspectoratul Teritorial de Munca.
Doua cazuri concrete
Cristina si Daniela sint doua tinere de 26 de ani care au raspuns anunturilor de pe internet. Vizau unul din cele trei posturi, respectiv manager pentru personal, pentru public si pentru director, scoase la concurs de compania Tiens, firma ce isi desfasoara activitate in sistem Multi Level Marketing, distribuind produse bio-farmaceutice. „Am luat anuntul din ziar si am vorbit la telefon cu un domn Valentin Serban, care s-a recomandat directorul Centrului de Formare si Informare. M-am programat la un interviu si mi-a cerut la telefon sa am o tinuta office si sa am cartea de identitate la mine. Am fost in cladirea Habitat din Copou la camera 202. Am vazut ca toate firmele de pe acel palier au cite o placuta la usa, iar unde am intrat eu avea doar o hirtie A4 pe care scrie «Oficiul 202», dar nu am bagat de seama”, a mentionat Cristina, studenta a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”. Ea spune ca a sustinut un interviu cu o domnisoara dupa care a completat un formular cu diferite intrebari, precum unde se vede peste 5 ani, ce asteptari are de la companie, s.a.m.d. Potrivit acesteia pentru ocuparea posturilor de manager, candidatii trebuiau sa sustina un interviu cu unul din cei trei reprezentanti ai firme, apoi cu managerul, sa urmeze trainingul si la final interviul cu directorul companiei. „Dupa aceea mi-a dat o invitatie sa vin a doua zi la cursuri care sint gratuite, dar sa am 20 de lei la mine pentru cartile dupa care voi studia”, a mentionat Cristina.
Acelasi traseu l-a urmat si Daniela, vinzatoare la un centru comercial din Iasi. Ea a primit o invitatie pentru training si i s-a spus sa aiba la ea 20 de lei pentru carti. „Am mers in acelasi birou unde am sustinut interviul. Nu am vazut un ecuson in pieptul lor, un calculator, carti de vizita, o casa de marcat ca doar dadusem niste bani pentru care trebuia sa primim un bon fiscal, nimic. Pe pereti erau citeva diplome scanate si scoase la imprimanta ca erau toate pixelate. Cei care se dadeau reprezentanti ai firmei erau si lectori, adica Valentin Serban si lectorul Vasile si inca o domnisoara Madalina. Atunci am vazut ca in sala erau si oameni de la tara care venisera cu costumele bune cu care mergeau la nunta. M-am intrebat ce selectii au facut ei si am intrat la banuieli”, rememoreaza Daniela. Dupa prima zi de cursuri fetele s-au prezentat din nou pentru training in urmatoarea zi. „Atunci a intrat o duduie in birou, cu un aer de superioritate si ne spune «Voi nu stiti sa va ridicati in picioare atunci cind intra un lector in sala?». M-am enervat si i-am spus sa-mi arate o acreditare cum ca este lector. Sa ne arate o autorizatie de functionare, o diploma in orginal. Orice! S-a dus la usa si mi-a spus sa ies. Atunci s-a ridicat un politist, care era in civil, si i-a rugat sa se legitimeze”, povesteste Cristina.
„Merg oamenii ca la Meca acolo”
Politia face deja cercetari pe aceasta speta. „In acest caz politia efectueaza cercetari pentru a stabili cu exactitate despre ce este vorba, urmind ca la finalizarea cercetarilor sa fie luate masurile legale”, a precizat Alian Vezeteu, purtator de cuvint al Politiei Iasi.
Un reporter al „Ziarului de Iasi” a testat pe propria piele anunturile acestei firme. Mai exact, a sunat la 0332.102605, numar de telefon la care trebuia sa raspunda o persoana Irina, dupa cum suna anuntul. La celalalt capat al firului a raspuns Valentin Serban. Interviul programat a doua zi a fost unul foarte scurt de nici trei minute. „Unde ati mai lucrat? Ati mai avut oferte de munca? Ce studii aveti?”, au fost inrebarile adresate de Serban. Dupa raspuns acesta a notat numele reporterului intr-un caiet, impreuna cu numarul de telefon. „Am sa prezint oferta dumneavoastra domnei Irina si daca i se pare interesanta o sa va contactam pina miine in ora 12”, a fost scurt Serban.
Citeva minute mai tirziu reporterii au intrat cu reprezentantii Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului (CJPC) Iasi, unde cele doua tinere au facut reclamatie pentru inselatorie. Vizibil agitat Serban a spus ca el face reclama pentru firma Tines si ca nu angajeaza. „Nu am reusit sa gasesc personalul dorit. Noi sintem distribuitori, avem contract de colaborare cu firma Tines, care are un depozit de medicamente si in Iasi. Banii pe carti i-am retinut drept garantie. Daca nu vor cartile le pot returna si le dam banii inapoi. Nu avem o evidenta la cite carti am dat”, a spus in acele momente Serban. Vasile Vacaru, sef birou administrativ la Habitat, spune ca biroul 202 este inchiriat de la 1 iunie 2011. „Nu stiu cu exactitate ce se intimpla acolo dar cred ca este o firma care recruteaza personal pentru ca sute de oameni merg acolo”, ne-a descris situatia Vacaru. Si portarul de la intrate crede la fel. „Merg oamenii ca la Meca acolo, zeci de oameni zilnic”, sustine portarul cladiri Habitat.
„Nu inteleg cu exactitate activitatea angajatorului”
Comisarii CJPC l-au amendat pe Serban cu 2.000 de lei pentru ca nu a incheiat contracte in care sa specifice serviciile prestate, precum si drepturile si obligatiile partilor. „Au autorizatie de functionare si de realizarea publicitatii firmei Tiens. Din pacate nu putem demonstra ca au vindut acele carti, iar dupa registrele pe care le aveau in care erau trecute nume precum Costel, Ghita si Maria si numere de telefon nu ne putem lua”, a mentionat Daniel Piftor, comisar sef CJPC Iasi. Pe fir a intrat si Inspectoratul Teritoarial de Munca (ITM) Iasi. „Am initiat un control, dar inca nu inteleg cu exactitate activitatea angajatorului. Inca sintem in cercetari”, a precizat Geroge Tanasievici, purtatorul de cuvint al ITM Iasi.
Ce spun oficialii firmei
Contactati telefonic, reprezentantii companiei au sustinut in prima faza ca politica firmei nu permite angajarea de personal si mai ales un interviu cu directorul companiei ar fi imposibil deoarece acesta se afla in China. „Nu exista asa ceva. Noi lucram precum Oriflame si Avon. Nu exista interviuri, salariu fix sau angajari. Incheiem contracte de colaborare ca si distribuitori. Avem o activitate legala, iar astfel de oameni ne discrediteaza. Este un fel de escrocherie”, a declarat Constantin Budeanu, lider distribuitor Tiens Romania, directorul depozitului din Iasi.
Ulterior acesta a revenit cu un telefon mentionind ca tinerii nu au facut distinctia intre venit si salariu, fiind totusi o greseala postarea acelor anunturi pe internet. „Mentionez ca materialul informativ primit de catre participantii la cursul gratuit organizat de noi, este informatie selectata de pe internet, multiplicata si oferita cu scop strict informativ pentru a reduce timpul si efortul obtinerii acestuia. Suma primita de la participanti este pretul multiplicarii si copertarii, aceasta reprezentind o garantie pentru acest material. Astfel persoana ce a primit materialul informativ, la studiat si nu are dorinta de a continua il poate returna, la prezentarea invitatiei si returnarea materialului primit, eliberate in cadrul sediului nostru”, arata Serban intr-un punct de vedere oficila trimis pe adresa redactiei.
Cit despre anunturile postat pe internet cu privire la salarizarea acesta mentioneaza ca unele site-uri obliga afisarea unui salariu minim.