6.8 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSpecialEducatie cu pumnii

Educatie cu pumnii

Violenta in scolile constantene nu se manifesta numai in randul elevilor, ci si intre cadrele didactice si cei pe care ar trebui sa ii educe. In loc sa constituie un exemplu pozitiv pentru elevi, unii profesori au inca impresia ca educatia se face cu pumnii si vor sa-si arate forta in fata unor copii. Un elev de 12 ani, elev in clasa a V-a la scoala de Arte si Meserii din Garliciu a fost batut de profesoara de fizica, chiar in timpul orei de curs. Copilul a fost scos in fata clasei de Aspasia Antin, care l-a pus cu burta pe catedra si i-a aplicat o serie de pumni in cap. Marius Gabriel a fost transportat imediat la Spitalul din Harsova, de unde a fost dus la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, pentru investigatii suplimentare. Florin Stoian, purtatorul de cuvant al spitalului constantean, a declarat ca elevul din Garliciu a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, insa nu a suferit leziuni craniene si dupa efectuarea investigatiilor a fost externat. In urma incindentului, Inspectoratul de Politie al Judeteului Constanta a demarat o ancheta. Alexe Tudor, directorul scolii de Arte si Meserii din Garliciu, a afirmat ca a fost infiintata de urgenta o comisie de cercetare disciplinara, pentru a analiza faptele si a stabili sanctiunile care se impun. Profesoara ar putea fi sanctionata doar cu avertisment, sau chiar cu desfacerea contractului de munca, in functie de gravitatea faptei si de prevederile legale. 

Cele mai citite

Piața asigurărilor Casco: Creștere de 11% în primele 9 luni ale anului trecut

În primele nouă luni ale anului 2024, piața asigurărilor Casco a înregistrat prime brute subscrise de peste 2,9 miliarde de lei, marcând o creștere...

Piața asigurărilor Casco: Creștere de 11% în primele 9 luni ale anului trecut

În primele nouă luni ale anului 2024, piața asigurărilor Casco a înregistrat prime brute subscrise de peste 2,9 miliarde de lei, marcând o creștere...

Bulgaria primește primele avioane F-16 noi. România va face poliție aeriană cu aparate second-hand

Jurnaliștii bulgari dau ca exemplu România, care gestionează mai bine proiectul de trecere a aviației occidentale spre aeronavele F-35 de ultimă generație Bulgaria marchează un...
Ultima oră
Pe aceeași temă