Afaceristul Gheorghe Bosinceanu nu este un om politic, dar politica i-a servit de minune in diverse situatii. El face parte din categoria celor care evita sa iasa in fata, preferand sa conduca, prin interpusi, din umbra. Este unul dintre cei care s-au perfectionat in jocul la doua capete. In PSD, a oscilat tot timpul intre polii puterii, straduindu-se sa stea cat mai aproape de „greii” partidului. Nu i-a fost deloc usor sa se imparta intre Adrian Nastase, Miron Mitrea, dupa ce acesta a ajuns Dumnezeul pesedereilor constanteni, Ion Iliescu, pe care il diviniza, pentru ca acum sa-l injure (!), si Serban Mihailescu, zis si Miky Spaga. Actionand din umbra, dupa cum ii place domniei sale, a vrut sa transforme PSD Constanta intr-un simplu instrument menit sa promoveze oamenii din anturajul sau in functii de conducere. Din acest motiv, a intrat in conflict deschis cu Petre Stanca, fost lider pesedist, generand convulsii in partid. Sa recunoastem, in politichie este destul de riscant sa duci doi pepeni intr-o mana! Cand Radu Mazare a preluat fraiele partidului in teritoriu, a stat pe pozitia de asteptare. Pe unde hoinarea oare, la acea vreme, spiritul sau justitiar si de ce nu a declansat impotriva primarului campania de presa de astazi? Va spun eu de ce. Domnul Bosinceanu juca din nou la doua capete, repetand figura cu pepenii. Pentru ca nu i-au fost satisfacute doleantele de catre gruparea Mazare, in ciuda faptului ca negocierile au fost supervizate de Octav Cozmanca, domnul Bosinceanu s-a suparat, si-a luat jucariile si a plecat din PSD. Intreb, daca partile ar fi cazut la pace, ar mai fi parasit domnul Bosinceanu fostul partid de guvernamant? Cu siguranta, la acea vreme, nu! Acum, respectand regula celor doi pepeni dintr-o mana, Gheorghe Bosinceanu cocheteaza cu o aripa, aia falnica de la Cotroceni, a Aliantei D.A. Trairile politice ale armatorului constantean au oscilat intre pedistii Stelian Dutu si Laurentiu Mironescu. Zilele acestea, cand cei doi s-au confruntat pentru sefia PD Constanta, domnul Bosinceanu l-a sustinut clar, prin organul sau de presa, pe deputatul Mironescu, cu toate ca se lauda peste tot ca el este prieten cu Dutu! A pariat insa pe o „mana moarta”! Sunt curios cum o sa dreaga busuiocul, dat fiind faptul ca cei doi pedisti se afla intr-un prelungit conflict! De aceasta data, jocul la doua capete prestat de domnul Bosinceanu a avut soarta ulciorului care nu merge de multe ori la apa. Poate ca Stelian Dutu va intelege, in fine, cine ii este prieten cu adevarat. Vorba aia: Apara-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma apar singur!