4.7 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialDupă modernizare, aeroportul de la Salcea va putea opera zboruri internaţionale cu...

După modernizare, aeroportul de la Salcea va putea opera zboruri internaţionale cu avioane de mare capacitate

Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” va fi modernizat până în mai 2014. La ora actuală, pe piata aeroportului pot ateriza şi decola doar avioane până în 30 de tone, iar după modernizare vor putea veni şi avioane de 150, chiar 200 de tone. Asta înseamnă că în locul actualelor aeronave ATR, la Suceava vor putea decola şi ateriza avioane de mari dimensiuni, capabile de zboruri la mare distanţă, de tipul Boeing-urilor 737-747.

Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” va putea fi modernizat până în luna mai a anului 2014. Acesta este termenul final până la care vor putea fi efectuate lucrările ample dintr-un proiect depus la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi pentru care există cofinanţare europeană. Semnarea contractului rămâne o chestiune de timp, nemaifiind niciun impediment major în această direcţie, ci simple chestiuni birocratice, ce ţin de organizări de personal şi la unitatea de implementare a proiectului.

Ceea ce este cert e faptul că mobilizarea pentru acest proiect este notabilă iar finalizarea procedurilor de atribuire a contractului de execuţie a lucrărilor va fi făcută în cursul anului viitor, după semnarea contractului de finanţare, ce va avea loc, cel mai probabil, în acest an. Complexitatea lucrării va fi una deosebită, având în vedere că se doreşte ca pe toată durata extinderii, lărgirii şi modernizării pistei actuale să nu se oprească activitatea, cu alte cuvinte să poată decola şi ateriza avioane de genul celor care aterizează acum.

Până în prezent, starea deficitară a pistei permite ca avioanele care pot ateriza în condiţii de siguranţă la Suceava să aibă maxim 30 de tone. Un exemplu în acrest sens sunt avioanele ATR 72, folosite în prezent de TAROM pentru cursele zilnice de la Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” la Aeroportul Internaţional „Henry Coandă”. ~n schimb, cel târziu din mai 2014 – termenul estimat pentru finalizarea şi recepţionarea lucrărilor – vor putea ateriza şi decola la Suceava avioane de 150 şi chiar 200 de tone. Este cazul unor avioane de tip Boeing 737 sau chiar 747. La ora actuală, avioane tip Boeing 737 pot ateriza la Suceava, dar numai ocazional, un caz de acest fel fiind când echipa naţională de tineret a Angliei a venit pentru a disputa un meci de fotbal, la Botoşani, cu naţionala de tineret a României. Totuşi, cazuri din acestea sunt extrem de rare, pista neputând să suporte o frecvenţă de aterizare/decolare la fiecare două minute pentru astfel de avioane, aşa cum este specificat în legislaţie. De asemenea, lungimea pistei este prea mică pentru aterizarea în condiţii de siguranţă a acestor avioane, motiv pentru care şi piloţii care s-ar încumeta la o astfel de aventură trebuie să fie buni specialişti iar condiţiile de vizibilitate să fie din cele mai bune.

După modernizarea aeroportului, lucrurile se vor schimba radical. Astfel, pista va fi lărgită cu 50%, de la 30 de metri în prezent, la 45 de metri. De asemenea, acostamentul va avea încă 7,5 metri atât pe partea dreaptă, cât şi pe partea stângă. De asemenea, lungimea va fi de la 1.800 la 2.460 de metri, ceea ce este, poate, una din cele mai mari schimbări ce se va face în ultimele aproape cinci decenii de funcţionare a aeroportului. Nu numai că se va extinde ca lungime şi lăţime, ci se va schimba şi fundaţia pistei iar suprafaţa nu va mai fi dintr-o structură rigidă – beton de ciment – ci dintr-una flexibilă – beton asfaltic, o mixtură specială utilizată la mai multe aeroproturi din Germania sau Spania. Singurele dubii pe care unii specialişti le mai au sunt dacă atunci când se va lucra în zona de mijloc a noii piste se va putea sau nu continua programul de aterizări şi decolări cu avioanele de acum, adică de maxim 30 de tone. Există şi varianta întreruperii activităţii timp de maxim o lună, însă acest lucru nu reprezintă o certitudine, ci mai curând o speculaţie.

Transportul de mărfuri în momentul de faţă nu este posibil de la aeroportul Sucevei întrucât condiţia de bază lipseşte: pistă modernizată care să permită aterizarea avioanelor de mare tonaj. Tatonări există, însă potenţialii clienţi s-au văzut nevoiţi să se orienteze spre alte locaţii – Chişinău sau Constanţa. După 2014 situaţia se va schimba, pe aeroport putând să sosească multe aeronave comerciale. Totuşi, există o problemă deloc neglijabilă: lipsa unui terminal cargo. Proiectul european de circa 40 de milioane de euro din care vreo 30 de milioane reprezintă finanţarea nerambursabilă nu prevede şi construirea unui terminal cargo. Cu toate acestea, este posibil ca pe viitor să se acceseze şi alte fonduri sau să se pună în aplicare un parteneriat public – privat ori, în măsura în care există un astfel de interes, să poată fi realizat un terminal cargo prin concesionare la un investitor.

Cele mai citite

Alexandru Mățan își încheie aventura la Columbus Crew și devine liber de contract în ianuarie 2025!

Internaționalul român Alexandru Mățan (24 de ani) a anunțat că nu își va prelungi contractul cu echipa americană Columbus Crew, acesta urmând să expire...

Trump creează pentru Elon Musk o entitate, în afara limitelor guvernamentale

Donald Trump a precizat că departamentul nou creat va oferi sfaturi și îndrumări, din afara Guvernului Președintele ales al SUA, Donald Trump, l-a numit pe...

Malaga se confruntă cu noi furtuni și ploi torențiale, la doar două săptămâni după inundațiile devastatoare din Valencia

Malaga se confruntă cu noi furtuni și ploi torențiale, la doar două săptămâni după inundațiile devastatoare din Valencia, care au provocat victime și pagube...
Ultima oră
Pe aceeași temă