22.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialDinescu si iepurasul spatial "Emerson"

Dinescu si iepurasul spatial „Emerson”

Prezent in programul „FITS 2006” cu o singura aparitie, Mircea Dinescu este mereu pe gustul publicului. Peste 200 de persoane s-au inghesuit, duminica dupa-amiaza, ca sa-i poata audia poeziile, sa rada amar dupa pamfletele bine ticluite ale gazetarului, sa-i obtina autograful si sa-i asculte confesiunile.
Conferinta a fost unul dintre principalele momente ale Festivalului International de Film de la Sibiu (FITS), iar cine a ratat-o nu poate decat sa mai spere ca o va putea audia cu alta ocazie. Simplu, modest si vesel, Dinescu a marturisit cititorilor sai ca nu a reusit sa faca avere din agricultura (poetul are o ferma la Cetatea, ale carei gaini abia au scapat de pedeapsa capitala din cauza gripei aviare), ca nu mai spera sa scoata ceva bani de pe urma culturilor de grau si porumb, dar ca via sa o sa dea o licoare buna anul acesta. „Bre, la vie recolta se anunta buna de pe acum. Tot mi-a dat Iliescu porecla de mosier, o sa scot vinul pe piata si o sa-i denumesc "Vinul Mosierului", le-a destainuit Dinescu auditorior sai.
„I Hate Helen”, textul scris de autorul Stefan Peca a ajuns scenariu pentru un spectacol multimedia pus in scena de proiectul teatral „Arcu” de la Bucuresti. Textul vorbeste despre alienarea individului (de fapt a multora dintre noi) fata de comunitate, izolarea acestuia intr-un spatiu personal si public, in masura in care, datorita Internetului, individul „conectat” interactioneaza cu ceilalti. Nu intotdeauna logic, nu intotdeauna normal.
Pentru Steve, eroul principal al piesei, Universul se rezuma la cei patru pereti ai camerei sale si la jocul pe computer in care eroul se pierde. Emerson, iepurasul spatial, este protectorul acestui spatiu alienat, in care Helen, iubita lui Steve, sfarseste prin a-si atrage ura lui Steve.
Mixajul special de momente video in timp real, fotografii, muzica, jocuri de lumini, proiectii si animatii, fac din „I Hate Helen” unul dintre experimentele de spectacol multimedia cele mai interesante. Spectacolul este regizat de tanara Carmen Vidu, scenografia este semnata de Mihai Pacurar, iar coregrafia apartine Ramonei Barbulescu.
In rolurile principale ii puteti vedea pe Marius Manole si pe Antoaneta Cojocaru.

Cele mai citite

Cum să-ți îngrijești corect ochelarii de soare

Ochelarii de soare sunt mai mult decât un moft, un accesoriu pe care îl adaugi ținutei vestimentare. Din contră, putem să-i considerăm o necesitate...

Indicele ROBOR la 3 și 6 luni stagnează, în timp ce BNR avertizează asupra riscurilor fiscale

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a rămas neschimbat la 5,55%, anunță Banca Națională a României...

Dacia reduce prețurile pentru majoritatea modelelor, în contextul unei piețe auto în declin

Prețurile modelelor Dacia pe piața din România au fost ajustate în contextul provocărilor economice și al scăderii cererii de automobile noi, cu reduceri semnificative...
Ultima oră
Pe aceeași temă