Campioana României la fotbal, CFR Cluj, va bifa în această seară, cu Manchester United, punctul de maxim al celor 105 ani de existenţă. Meciul din Gruia contează, oficial, pentru etapa a doua din grupa H a Ligii Campionilor, însă nimeni nu priveşte această partidă strict din punct de vedere sportiv. Manchester United, de 19 ori campioană a Angliei, ţara în care a fost inventat fotbalul, are peste 50 de milioane de fani în toată lumea şi zeci de mii de suporteri la fiecare meci de pe teren propriu, indiferent de competiţie. Cu o istorie de 134 de ani în spate, echipa din Manchester i-a făcut cunoscuţi, printre alţii, pe Bobby Charlton, Eric Cantona, David Beckham şi, nu în ultimul rând, Cristiano Ronaldo, iar acum vine la Cluj împreună cu Sir Alex Ferguson, antrenorul care se află pe banca „diavolilor roşii” din 1986. În aceste condiţii, CFR Cluj are în primul rând o oră şi jumătate de istorie şi mai apoi o simplă partidă de clasament, fie el chiar în Liga Campionilor. „Manchester United este peste Bayern Munchen şi Chelsea, echipele cu care am mai jucat în trecut”, a declarat finanţatorul clujenilor, Arpad Paszkany, care îşi va împlini, cu această ocazie, încă un vis de acum 10 ani, atunci când a început să investească bani la CFR. „Chiar şi aşa nu mă tem deloc de acest meci şi cred că putem să şi câştigăm, pentru că jucăm acasă. De ce să nu putem face acest lucru?, s-a întrebat Paszkany, care va primi un răspuns în mai puţin de 24 de ore. În ultima perioadă, însă, Manchester United mai sperie concurenţa doar cu numele.
Man United scârţie
Rooney şi compania vin la Cluj într-o perioadă nu tocmai limpede din punct de vedere sportiv, iar finanţatorul CFR-ului are destule motive să spere la un rezultat pozitiv. Englezii au început să coboare pe tobogan în urmă cu aproximativ un an, atunci când doar cei de la Oţelul Galaţi au fost mai slabi decât ei în grupa din Liga Campionilor. „Diavolii roşii” au ratat calificarea în primăvara Ligii Campionilor, iar după câteva luni aveau să rateze în ultima secundă titlul de campioană în Premier League. Acum trei zile tocmai au bifat al doilea eşec din şase meciuri disputate în campionat, 2-3 pe teren propriu cu Tottenham Hotspur, astfel că moralul englezilor nu se află deloc la cote înalte. „CFR a câştigat ambele meciuri cu Basel din play-off, plus meciul cu Braga de acum două săptămâni, aşa că nu e deloc o deplasare uşoară pentru noi. Vom juca cu ce avem mai bun”, a spus Sir Alex Ferguson, conştient de importanţa meciului, dar mai ales de dificultatea adversarului din această seară. Chiar dacă mulţi dintre CFR-işti se gândesc la un schimb de tricouri cu Nani, Wayne Rooney sau nou venitul Robin van Persie, există un om în tabăra ardelenilor pentru care un meci în Liga Campionilor este mult mai important decât un duel cu Manchester United.
Antrenorul feroviarilor, Ioan Andone, i-a mai întâlnit pe englezi în urmă cu opt ani, atunci când o pregătea pe Dinamo Bucureşti, însă abia astăzi va asculta imnul Ligii Campionilor pentru prima dată la un meci în România. „O partidă cu Manchester e specială, însă vrem să scoatem şi un rezultat bun”, a spus Andone.
Sub Bayern
Chiar dacă Manchester United nu se compară, ca tradiţie, cu nici un alt club care a mai jucat vreodată la Cluj-Napoca, totuşi, actuala echipă a lui Sir Alex Ferguson este depăşită la performanţe internaţionale de o fostă adversară a CFR-ului. Englezii au şapte astfel de trofee europene în vitrină, printre care trei Cupe ale Campionilor, în timp ce Bayern Munchen, adversara de acum doi ani a clujenilor, are în palmares opt trofee, dintre care patru Cupe ale Campionilor.
Manchester United vine după puncte la Cluj (foto: facebook.com/manchesterunited)