2.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialDezvăluiri ale femeilor de succes din Constanţa

Dezvăluiri ale femeilor de succes din Constanţa

Ieri s-a desfăşurat la Constanţa conferinţa de lansare a campaniei de promovare a poveştilor de succes ale femeilor în cadrul proiectului „Şanse egale pentru cariere de succes”, finanţat din fonduri europene. La dezbaterea ce a urmat prezentării proiectului au participat două dintre femeile de succes prezentate în cartea „Cariera – substantiv feminin” lansată şi la Constanţa. Este vorba de preşedintele Agenţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Corina Martin, şi de preşedintele Ligii Femeilor din Constanţa, Maria Frangeti. Dialogul cu moderatorul evenimentului a evidenţiat aspecte din viaţa socială, dar şi familială, a celor două invitate, care au reuşit să-şi clădească o stabilitate profesională şi să menţină cariere de succes în domeniile în care activează. S-a vorbit despre realizări, dar şi eşecuri, despre şansa de a reuşi, ca femeie, în societate şi atunci când întâmpini obstacole. Maria Frangeti este un întreprinzător privat, derulează proiecte sociale şi este un pionier al voluntariatului. „Succesul nu poate veni fără muncă. Prin muncă am reuşit să acumulez. M-am implicat şi am iniţiat foarte multe proiecte pentru femei, în judeţul Constanţa, multe pe sănătate, pentru că am simţit că este o foarte mare nevoie de informare în acest domeniu, mai ales în mediul rural şi nu numai”, a spus Maria Frangeti.

Pe de altă parte, Corina Martin a spus că un ingredient al succesului ţine şi de calităţile de lider. „O femeie poate să facă de multe ori mai mult decât foarte mulţi bărbaţi la un loc. Dacă ştii foarte bine ceea ce vrei să faci, dacă îţi fixezi foarte bine obiectivele, paşii, oamenii te urmează, fie că sunt bărbaţi, fie că sunt femei. Pentru acest lucru însă îţi trebuie şi calităţi de lider care te duc spre poziţia în care conduci. Lider înseamnă să conduci organizaţii, mase, comunităţi, să lupţi pentru interesele unei comunităţi întregi, de aceea probabil m-am implicat mai mult în organizaţii şi în organizaţii neguvernamentale decât în afacerile proprii. Cred că trebuie să te naşti cu astfel de calităţi”, a precizat aceasta. În plus, Corina Martin a subliniat faptul că un punct foarte important de sprijin în carieră este suportul moral al familiei.

Cele mai citite

DOJ solicită respingerea cererii lui Donald Trump pentru amânarea termenului de vânzare a TikTok

Departamentul de Justiție al SUA (DOJ) a cerut Curții Supreme să respingă solicitarea președintelui ales Donald Trump de a amâna implementarea unei legi care...

Creșterea salariului minim brut aduce majorări ale deducerii personale din ianuarie 2025

De la 1 ianuarie 2025, creșterea salariului minim brut pe economie de la 3.700 de lei la 4.050 de lei va aduce modificări importante...

Ministerul Sănătății vrea interzicerea de dulciuri, sucuri și junk food, la chioșcurile din școli

Proiectul de ordin, lansat în dezbatere, introduce o listă cu alimente recomandate, precum cerealele integrale, produsele din făină integrală și piureul de cartofi Ministerul Sănătății...
Ultima oră
Pe aceeași temă