Descentralizarea intre demagogie si interese

Proclamata la 15 martie 1990 de regretatul George Serban drept o conditie esentiala a democratizarii si dezvoltarii tarii, descentralizarea a reprezentat pentru politicianul roman de toate culorile o manta de vreme rea in campaniile electorale, dar pe care o calca in picioare cand ajungea la putere. Din pacate lucrurile nu s-au schimbat nici acum.
Se pare ca insusi presedintele democrat al Consiliului Judetean Timis s-a saturat sa astepte de doi ani punerea in opera a mult trambitatelor principii descentralizatoare pe care a batut moneda Alianta Dreptate si Adevar inainte de alegeri. De cateva luni, ministrul de Interne ne tot flutura prin fata ochilor pachete de legi menite sa reformeze administratia locala, iar mentorul sau, Traian Basescu, vorbeste, cand are ocazia, despre virtutile si necesitatea descentralizarii.
Ca intotdeauna, lucrurile raman la stadiul de intentie, despre a carei sinceritate nu putem decat sa ne indoim. Pentru ca in continuare deciziile majore, cand este vorba despre bani si functii, se iau la Bucuresti. Auzim discursuri si dezbateri docte despre criterii si prioritati, despre concursuri de proiecte, ca unica modalitate de alocare a resurselor.
Elocventa in acest sens este o rabufnire a primarului democrat din Lugoj la adresa inspectorului scolar general, provenit din PNL. Edilul de pe malurile Timisului contesta vehement meritele dascalului in atragerea de fonduri pentru investitii in infrastructura scolara. Declaratia primarului ne arata cum se aloca resursele in Romania anului 2006: "interventiile de nuanta, la minister, pentru scoala din cartierul Cotu Mic, le-am facut eu, cand era ministru domnul Miclea si, ulterior domnul Hardau”.
Nici un partid, nici un ministru nu va renunta de bunavoie la aceste prerogative, la placerea de a admira coada formata de primari si sefi de consilii judetene la usa lor. Asa ca doleanta lui Ostaficiuc de a-si subordona finantele, invatamantul, sanatatea sau agricultura din judet este teoretic intemeiata, daca nu se transforma intr-un alt sistem de satisfacere a clientelei politice. Ca sa nu mai vorbim de primarii marilor orase, care si ei revendica, justificat, anumite drepturi si competente. Singura nadejde de schimbare tot de la UE vine…