2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialDeputatul Popa vrea bani de la "Gabriel Resources" pentru referendum

Deputatul Popa vrea bani de la „Gabriel Resources” pentru referendum

ALBA. Deputatul PC de Alba, Nicolae Popa, cel care a lansat ideea unui referendum la nivelul judetului pentru proiectul de exploatare aurifera de la Rosia Montana, a anuntat ca a discutat cu unul dintre sefii „Gabriel Resources”, posibilitatea ca respectiva companie sa co-finanteze organizarea consultarii publice. Parlamentarul s-a intalnit cu vicepresedintele John Aston, cu care a cazut la un acord de principiu cu privire la implicarea companiei in referendum.
Popa a adaugat ca CJ nu are bani suficienti pentru referendum, de aceea s-ar putea apela la aceasta varianta. Deputatul conservator, care este si presedinte al filialei partidului, a declarat ca cei patru consilieri judeteni ai PC vor initia un proiect de hotarare pentru viitoarea sedinta, in care vor propune ca CJ sa isi dea acordul pentru referendum.
Parlamentarul nu a putut, insa, preciza daca „Gabriel Resources” se afla sau nu in incompatibilitate, pe de o parte in postura de co-finantator al referendumului, iar pe de alta de titular al proiectului de exploatare.

Cele mai citite

Facturile lui Marcel Ciolacu zboară spre necunoscut: suspiciuni majore privind autenticitatea

Facturile sunt emise de Nordis Travel SRL, însă detalii importante precum numărul, data exactă a facturilor și informațiile despre zboruri lipsesc sau au fost...

Rusia, printre liderii globali în producția criptomonedelor. Metoda de a evita sancțiunile occidentale

Într-un context economic marcat de sancțiunile occidentale, Rusia a început să utilizeze bitcoin și alte criptomonede pentru plăți internaționale. Modificările legislative recente au facilitat adoptarea...

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă