Regii asfaltului au de câştigat de pe urma găurilor din bugetul local.
În judeţul Arad există drumuri asfaltate de mai multe ori, într-un timp scurt. Politicienii se acuză între ei, iar cei ce câştigă sunt regii asfaltului. La câteva luni de la inuagurarea autostrăzii Arad-Timişoara au apărut cratere în asfalt, iar tronsonul din autostrada Nădlac-Arad riscă să rămână fără finanţare. Acelaşi constructor a câştigat licitaţia şi pentru reabilitarea drumurilor în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, care momentan a fost sistat.
Corupţie la drumuri
Afacerea asfaltărilor repetate este cea mai profitabilă în România. Drumuri naţionale şi judeţene au fost asfaltate şi reabilitate de mai multe ori în ultimii ani. Constructorii lucrează cu asfalt de slabă calitate, iar gropile apar la scurt timp după finalizarea lucrărilor. Un exemplu în acest sens este drumul naţional Arad-Oradea, aflat în reabilitare de ani întregi. „Corupţia promovată de guvernarea şi administraţia locală a PDL a condus la lucrări realizate la costuri mari şi de o calitate foarte proastă. Exemplele sunt nenumărate. Autostrada Arad-Timişoara este în reabilitări după un an de la darea în folosinţă, drumul Arad-Oradea a fost realibitat şi apoi refăcut. În judeţul Arad, pe tronsonul Juliţa – Mădrigeşti am arătat de mai multe ori atât nereguli în procedura de licitaţie, cât şi în executarea lucrării. Finanţarea pe unul dintre tronsoanele autostrăzii Nădlac – Arad va fi oprită de către instituţiile europene. Cauza confirmată de instituţiile europene este aceeaşi pe care am spus-o de mai multe ori: suspiciuni de corupţie cu privire la procedurile de licitaţie”, a declarat Dorel Căprar, consilier judeţean PSD. Acuzaţiile sale sunt respinse de liderii PDL, care spun că drumurile aflate în garanţie vor fi refăcute pe cheltuiala constructorilor.
Autostrada Nădlac-Pecica, doar 5%
Tronsonul de autostradă Nădlac-Pecica este finalizat în proporţie de sub 5%, deşi anul viitor ar trebui să fie deja circulabil. Acesta este realizat de asocierea Romstrade – Monteadriano Engenharia e Construcao – Donep Construct. Contractul are o valoare de 115,8 milioane euro – 85% din bani provin din Fondul de Coeziune, adică reprezintă fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene şi 15%, de la Guvernul României. Nu există nici o şansă ca termenele să mai fie respectate, iar România riscă să rămână fără finanţarea nerambursabilă de la Uniunea Europeană.
Vinovat de întârzieri ar fi constructorul român, Romstrade, firma regelui asfaltului, Nelu Iordache, care este şi patronul Blue Air. Aceeaşi firmă a câştigat în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) reabilitarea unor importante tronsoane de drumuri judeţene arădene. Deocamdată acest program a fost stopat şi, probabil, licitaţiile vor fi refăcute. Cert este însă că în judeţul Arad, tronsoane întregi de drum, reparate în fiecare an, arată ca după bombardament. Unul dintre aceste este drumul judeţean Arad-Şiria, care în ultimii zece ani a fost reparat de câteva ori. Şoferii spun că o reabilitare serioasă ar fi costat mai puţin decât plombarea gropilor, de câteva ori pe an.
PDL acuză
Cei care acuză acum sunt nimeni alţii decât… politicieni PDL. Atât primarul Aradului, Gheorghe Falcă cât şi colegul său de luptă politică, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, arată cu degetul spre Guvernul USL. Mai mult, Ioţcu acuza nefinanţatea lucrărilor din programul P.N.D.I. din judeţul Arad fără să specifice însă că vinovat este Nelu Iordache, cel care are probleme şi pe tronsonul de autostrtadă Arad-Nădlac, vizat de finanţatorii europeni ca exemplu de corpuţie.