Diferenţa calitativă dintre „birocraţia” ce guvernează administraţia locală şi „tehnocraţia” care conduce o afacere este relevată şi de modul diferit în care administrează resursele de apă administraţia municipiului Galaţi şi administraţia combinatului siderurgic ArcelorMittal.
În timp ce la ArcelorMittal a fost redusă risipa de apă, în oraş nu interesează pe nimeni faptul că jumătate din apa pompată în reţele ajunge în pământ. În zona municipiului Galaţi este pompată, anual, o cantitate de 481.000.000 mc de apă, din care 444.000.000 mc este reprezentat de consumul tehnologic de apă de pe platforma siderurgică, iar restul este consumul de apă potabilă al oraşului.
În urmă cu câţiva ani, peste 50% din consumul tehnologic de apă din combinat era risipit din cauza instalaţiilor neetanşe, echipamentelor învechite şi pierderilor tehnologice. În cazul reţelelor din municipiul Galaţi, procentul de apă risipită în pământ este unul foarte precis: 51,94%. În timp ce administraţia combinatului a demarat un amplu program de reducere a pierderilor de apă, în oraş, în afara proiectului ISPA, ce a vizat înlocuirea a o mică parte din cei 600 km de conducte de apă potabilă, apa risipită în pământ e privită doar ca pierdere economică, în documentele regiei Apă Canal SA fiind denumită ca fiind „apa care nu aduce venituri”.
La ArcelorMittal, consumul a fost redus la jumătate
În 2010, administraţia ArcelorMittal a demarat un proiect de reducere a consumului de apă prin eliminarea pierderilor de apă. După ce anterior fusese înregistrat un consum tehnologic de 26 mc la tona de oţel lichid, în 2009 consumul fusese de 24 mc/tona de oţel. În 2010, directorul general de la vremea aceea, Thierry Le Gall, a angajat două firme care să facă un audit şi să reducă pierderile de apă măcar până la 16 mc/tona de oţel. Aşa au fost luate primele măsuri de reducere a pierderilor. S-a început chiar cu conductele prin care apa pleacă spre combinat de la Priza de la Dunăre. Este un „pachet” de patru conducte magistrale, prin trei apa de Dunăre e pompată spre combinat, prin cea de a patra apa ajungând în oraş, la Uzina de Apă nr. 2. La cele trei conducte pentru combinat au fost înlocuiţi 300 de metri liniari de conductă. Pe acest sector, două conducte au fost înlocuite în totalitate, iar cea de-a treia în procent de 50%. La a patra conductă, cea prin care e pompată apa către Uzina de Apă nr. 2, administraţia ArcelorMittal spune că reparaţiile ar trebui efectuate de Apă Canal SA. Municipalitatea nu a făcut nimic, pentru că nu se recunoaşte ca fiind proprietarul ţevii.
În 2011, consumul specific de apă din combinat a scăzut de la 24 mc pe tona de oţel lichid la 16 mc, iar acum consumul a ajuns să fie de 12 mc la tona de oţel. Astfel, în perioada 2010-2012 administraţia ArcelorMittal a redus consumul la jumătate, respectiv de la 24 la 12 mc pe tona de oţel. Asta înseamnă că, de fapt, pierderile au fost reduse cu 50%.
Un program la care nu contează bugetul
Când vine vorba de costurile acestui program de reducere a pierderilor, oficialii combinatului nu pot să pronunţe o cifră, pentru că nu au fixat o limită a investiţiilor. „Acest proiect e realizat cu forţe proprii şi nu este limitat la un anumit buget. El a fost început la finalul anului 2010 şi va dura până ne vom atinge ţinta pe care ne-am propus-o, aceea de a ne alinia colegilor noştri din grup”, declara recent Vespasian Popescu, şeful Direcţiei de Mediu din combinat.
Pentru anul 2013, ţinta este o nouă scădere a consumului specific de apă iar Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi, spune că programul va fi continuat până la obţinerea unui consum minim. În combinatele ArcelorMittal din Europa de Vest consumul de apă este de 5 mc la tona de oţel, dar cel puţin deocamdată nu se pune problema atingerii unui astfel de consum pe platforma siderurgică de la Galaţi. „Standardul este 5 mc pe tona de oţel dar depinde mult de tehnologia folosită pentru elaborarea oţelului. Pentru moment obiectivul este să reducem la minimum aceste pierderi pentru că nu putem schimba peste noapte toată infastructură a combinatului, însă putem face mult mai bine”, declara recent Bruno Ribo.
Apa potabilă se pierde în pământ
Mai mult de jumătate din apa pompată de regia Apă Canal SA spre casele gălăţenilor ajunge în pământ, pentru că o mare parte a celor peste 600 km de reţele de distribuţie sunt găurite de rugină. Durata de garanţie a unei conducte metalice este de 25 de ani şi în multe cartiere nu s-au înlocuit conductele montate din anii 60-70. Se pierde astfel 52% din apa potabilă trimisă în reţele. La o analiză efectuată de municipalitate în 2010, rezulta că în 2009 a fost pompat în sistem un volum de 36.562.576 mc de apă potabilă. Din acest volum, numai 17.573.314 mc este consum de apă facturat de Apă Canal SA şi plătit de consumatori, restul, de 18.989.262 mc, adică 51,94%, fiind evidenţiat în documentele Apă Canal SA ca “apă care nu aduce venituri”. Din această cantitate, 9.183.389 mc (25,12%) sunt “consumuri tehnologice”, pierdute la uzinele de apă şi punctele de distribuţie. La astea, se adaugă alte pierderi, de 9.805.873 mc (26,82%), din care 6.639.386 mc (18,16%) pierderi prin conducte de distribuţie, iar 2.144.425 mc (5,87%) pierderi de apă potabilă prin branşamente, înainte de apometru. Despre aceste pierderi, municipalitatea nu prea vorbeşte. Este un subiect tabu. Aceste pierderi sunt „normale”. Nu negăm că trebuie să existe pierderi tehnologice în orice sistem, dar pierderea de 52% din conductele Galaţiului este un record absolut.
