Studenţi ai Universităţii Ovidius care provin din Albania, Macedonia, Grecia, Turcia, Israel, Bulgaria, Maroc, Yemen şi-au prezentat tradiţiile.
Ziua studentului străin, eveniment ajuns la a IV-a ediţie, a fost marcată, ieri, la Universitatea „Ovidius” de peste 50 de tineri care învaţă la Constanţa. Au participat studenţii anului pregătitor de limbă română, ai altor facultăţi, dar şi absolvenţi. Aceştia au susţinut referate, în limba română, despre specificul ţărilor din care provin. Cel mai aşteptat moment a fost prezentarea culinară, cu preparate tradiţionale. Studenţii turci au pregătit ceai cald, alţii au aranjat pe mese diverse salate. Bulgăroaica Diana Miteva a făcut cunoscută celor prezenţi o supă din castraveţi, cu iaurt. Studenta este la Constanţa pentru un semestru, în cadrul programului Erasmus.
În Bulgaria studiază, pentru al III-lea an, româna, greaca şi albaneza. Cel mai bogat stand a fost al celor din Yemen. Tinerii au adus obiecte tradiţionale, lucruri realizate de femeile localnice în timpul liber, o oală din pământ, pentru mâncare, care rezistă la temperaturi ridicate, bancnote. Nu au lipsit din decor fotografii cu capitala veche. „Eu sunt din Yemen. Am pregătit şi eu o mică prezentare a ţării mele, despre tradiţii, cultură, obiceiuri”, ne-a spus un fost student ovidian, în prezent medic rezident. Tânărul a atras atenţia prin portul său tradiţional, format dintr-o rochie, strânsă la mijloc de o centură, în care era prinsă un cuţit, utilizat de bărbaţi doar în situaţii extreme. De pe cap nu a lipsit turbanul, purtat în zonele extrem de călduroase. Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Litere, Catedra de Limba română.
Profesorii coordonatori au fost lector dr. Cristina Dafinoiu, asistent drd. Laura Pascale şi lector dr. Neriman Hasan. „Ediţiile anterioare au fost un succes. Studenţilor le-a plăcut, pentru că noi facem cultură şi civilizaţie românească tot timpul anului şi la sfârşitul anului de studiu şi ei vor să-şi prezinte cultura şi civilizaţia din ţările lor, tradiţiile populare, oraşul natal. Sunt foarte mândri de acest lucru”, a precizat asistent univ. Laura Pascale.