Case vechi de aproape 500 de ani, cu influenţe balcanice sau nemţeşti, din piatră, chirpici sau ceamur, vor deveni una dintre atracţiile turistice ale Constanţei.
Arhitectura tradiţională din Dobrogea constituie un obiectiv important în dezvoltarea cercetării etnografice în cadrul Muzeului de Artă Populară din Constanţa. În ultimii ani, specialiştii constănţeni au luat la pas mediul rural, pentru a găsi cele mai longevive locuinţe, în vederea identificării gospodăriilor şi conservării acestora. Se doreşte extrem de mult strămutarea acestor vechi case dobrogene într-un spaţiu protejat.
În prezent, în Muzeul Satului Dobrogean, amenajat în perimetrul mănăstirii Dervent, a fost deja strămutată o casă de la Oltina, datată din 1573. „Casa are temelia zidită din piatră de râu, pereţii din chirpici şi acoperişul din olană. Este tipul de casă tricelulară cu prispă la faţadă şi foişor dispus în ax, reprezentativ pentru aşezarea respectivă”, menţionează directorul Muzeului de Artă Populară din Constanţa, dr. Maria Magiru, în revista de etnografie „Arhitectură tradiţională din Dobrogea”.
Cercetarea etnografică, un proces complex
După cum precizează Maria Magiru, cercetarea etnografică privind arhitectura tradiţională din Dobrogea s-a încheiat anul acesta şi a fost realizată de muzeografi şi documentarişti. Specialiştii au grupat aşezările dobrogene pe zone de interes. „În toţi aceşti ani am avut ca preocupare permanentă studiul arhitecturii tradiţionale din Dobrogea şi conservarea acesteia. Deşi planul de cercetare s-a realizat şi a fost întocmită documentaţia necesară privind tipologia aşezărilor, evoluţie, arhitectură, gospodărie, acesta nu s-a putut realiza prin concretizarea in situ a unor monumente de arhitectură tradiţională specifică, negăsindu-se calea legală de finanţare a acestui proiect. Şi totuşi am găsit înţelegere şi sprijin la Mănăstirea Dervent, prin organizarea unui Muzeu al Satului Dobrogean pe pământul mănăstirii, în spatele stăreţiei, la graniţă cu fluviul Dunărea… Am reuşit să strămutăm o primă gospodărie dintr-o aşezare veche a Dobrogei, Oltina, menţionată pentru prima dată în defterul de la 1573. Muzeul nostru are în documentarul etnografic mai multe tipuri de case specifice Dobrogei, care ar trebui strămutate, pentru organizarea acestui muzeu. La realizarea acestuia o contribuţie financiară a avut-o şi Consiliul Judeţean Constanţa, interesat de acest proiect şi de dezvoltarea turismului rural în zonă”, subliniază omul de cultură.
Casele cu două camere, cele mai căutate
Locuinţele dobrogene erau, în vechime, de două feluri. Primul tip era bicelular, cu tindă şi odaie, dominant în aşezările rurale dobrogene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Acest tip de case se mai păstrează şi astăzi în localităţile Ostrov, Dunăreni, Vlahi, Rasova. Locuinţa tricelulară, cu tindă mediană şi două camere, succede primul tip de case şi este întâlnit la Oltina, Seimeni, Seimenii Mici, Aliman.
Prispa, element arhitectural important
Din arhitectura caselor nu lipsea prispa. Aceasta se desfăşura, în general, pe toată faţada, dar putea continua şi pe două laturi.
„Joasă sau înălţată de la pământ, prezintă stâlpi din lemn şi parapet din scânduri simple sau traforate. Acest tip de casă este considerat tipul vechi de locuinţă dobrogeană, fiind caracteristic populaţiei româneşti, dar întâlnit şi la etnii. Diferenţa constă în decoraţiunea părţilor din lemn, dar şi în lăţimea prispei. Trebuie să menţionăm şi frecvenţa casei cu foişor, amplasat în faţa intrării, în axul caselor, împărţind suprafaţa faţadei principale în două părţi simetrice cu acces lateral sau frontal”, spune specialistul în arta populară.
Casele populaţiilor etnice
Arhitectura dobrogeană este variată, datorită etniilor. Astfel, întâlnim case de influenţă balcanică, specifică populaţiei bulgăreşti şi greceşti; casa lipovenească cu faţada secundară spre stradă şi fronton decorat cu motive traforate; casa nemţească lungă şi îngustă, cu acoperiş ascuţit şi cu două capete de cal cioplite în vârful frontonului, sau casele aparţinând tătarilor şi turcilor din două sau trei camere şi adăugirea, la acest tip, a altor module asemănătoare pentru întreaga familie mărită, prin căsătoria copiilor.
Materialele folosite la construcţia caselor, indiferent de populaţia căreia au aparţinut sunt piatra pentru temelie, chirpicii şi ceamurul pentru pereţi, lemnul pentru tâmplărie şi şarpantă, stuful, olana sau ţigla pentru acoperiş.
Diversitate etnică
Dobrogea, tărâmul dintre Dunărea şi Marea Neagră, a constituit dintotdeauna un mozaic etnic. „Dobrogea etnografică prezintă un interes deosebit şi datorită structurii populaţiei: români, autohtoni sau veniţi din celelalte provincii româneşti, aromâni, turci, tătari, nemţi, lipoveni, bulgari, greci, italieni. În acest context, arhitectura tradiţională dobrogeană, reprezentată prin locuinţă şi anexele gospodăreşti, constituie centrul vieţii de familie, cât şi universul material al locuitorilor de pe aceste meleaguri”, apreciază criticul de artă populară Maria Magiru.