2.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialCriza in sanatate

Criza in sanatate

La capitolul sanatate, Constanta detine cele mai triste recorduri. In fiecare zi asistam la derularea unor adevarate drame. Cei mai napastuiti sunt, cu siguranta, diabeticii. Bolnavii de diabet din Constanta au fost lasati de izbeliste. Mai traieste doar cine are zile. Am asistat, in ultima vreme, la scene de cosmar. Am vazut zeci de oameni, cei mai multi dintre ei in varsta, calcandu-se in picioare pentru a… supravietui. Fara medicamentele de care au atata nevoie, zilele diabeticilor constanteni sunt numarate! In disperare de cauza, diabeticii s-au mutat o vreme in policlinica Spitalului Judetean. Generatia mea a rememorat nesfarsitele ore de asteptare de la cozile ceausiste. Numai ca, de aceasta data, nu a fost vorba de un litru de lapte sau de o jumatate de pachet de unt, ci de medicamente mai mult decat vitale. Spitalele din judetul Constanta inoata in saracie. La Cernavoda sau Harsova, dar nu numai acolo, bolnavii sunt si ei condamnati la moarte. In permanenta se vorbeste despre criza de medicamente si despre lipsa acuta de bani. Practic, acelasi subiect fredonat, pentru ca sunt subiecte cu cantec, si in timpul guvernarii pesediste. Constanta este un oras cu foarte multi oameni bolnavi. Statisticile sunt din ce in ce mai sumbre. Bugetul alocat de guvernanti pentru sanatatea constantenilor este de-a dreptul ridicol. In aceste conditii, spitalul de boli infectioase are toate sansele ca peste o luna de zile sa ramana fara medicamente. Nu sunt bani nici pentru plata salariilor si utilitatilor. Lucrarile de renovare si modernizare a Spitalului Judetean Constanta au fost sistate. Asa vrea Guvernul si pace! La Constanta, in domeniul medical, ca si in alte domenii importante, reprezentantii puterii se intrec in a pune bete in roate. In ceea ce-i priveste pe constanteni, sunt tot mai putini cei care isi permit sa se ingrijeasca de propria lor sanatate. Nici nu-i de mirare, sanatatea a ajuns un lux! Supravietuieste cine poate! Cu alte cuvinte, constantenii au ajuns la mila lui Dumnezeu. Imi revin in minte scenele de cosmar cu diabetici calcandu-se in picioare pentru pastile. Nu am vazut niciodata atatia oameni napastuiti la un loc. Adevarat genocid!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă