3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialCrestin-democratii constanteni au ales biletul necastigator

Crestin-democratii constanteni au ales biletul necastigator

Delegatii de la Constanta la Congresul PNTCD au ales sa se alature unuia dintre candidatii la functia de presedinte al formatiunii. Marian Milut, Serban Radulescu si fostul ministru al Agriculturii Ioan Muresan s-au inscris in cursa pentru a ocupa scaunul pe care Gheorghe Ciuhandru a decis sa il abandoneze. Conform prevederilor interne, fiecare dintre candidati avea nevoie de sustinerea a minimum noua filiale judetene pentru a putea fi validat. Doar Milut si Serban au indeplinit aceasta conditie. Taranistii au decis ca vor fi condusi de Marian Milut, a carui motiune, intitulata „Prin noi insine“, a primit voturile a peste 500 dintre delegati.
Organizatia judeteana a PNTCD Constanta, coordonata de Liviu Scarlat, a preferat sa sustina motiunea lui Serban Radulescu si a candidat pentru o functie de vicepresedinte la nivel central. Se pare ca echipa de la Constanta nu a anticipat bine evolutia evenimentelor. Sustinerea pentru Serban Radulescu a in-semnat nu numai o infrangere, dar a eliminat si posibilitatea de reprezentare a judetului in structura centrala a partidului. Liviu Scarlat trebuie sa se consoleze cu gandul ca, macar pentru o perioada, va continua sa raspunda de Regiunea Sud-Est. Liderul PNTCD Constanta a declarat ca nu este sigur daca va mai raspunde, din punct de vedere politic, de cele opt judete. „Avem un nou presedinte si vom urma deciziile si strategia decisa la nivel central. Marian Milut ar vrea sa colaboreze cu sustinatorii motiunii lui Radulescu, dar urmeaza sa se ajunga la un acord“, a explicat Scarlat. Daca partile vor decide cu privire la o colaborare constructiva, este posibil sa se ia decizia schimbarii unora dintre responsabilii de zona sau pastrarea pe functii a celor a caror activitate s-a ridicat la nivelul asteptarilor actualei conduceri. „Daca nu voi mai fi responsabil zonal, nu-i un capat de tara. Voi munci pentru organizatia judeteana Constanta si pentru obtinerea unui scor cat mai bun la europarlamentare“, a mentionat Liviu Scarlat.
Presedintele PNTCD Constanta a confirmat ca, deocamdata, doar trei dintre sustinatorii motiunii „Ofensiva crestin-democrata“ au fost cooptati in echipa lui Milut: Serban Radulescu, Remus Opris si Serban Bubenek. Situatia urma sa se clarifice la prima sedinta de lucru a noii conduceri a PNTCD, pe a carei ordine de zi s-au inclus aspecte legate de organizarea si completarea echipei Milut.

Alta Marie, alta palarie


Modificarile la nivelul conducerii PNTCD, soldate cu impunerea echipei lui Marian Milut, care si-a impus echipa, schimba strategia de colaborare a formatiunii cu alte partide. Liberalii, din ce in ce mai nesiguri pe pozitii, si-au schimbat, la randul lor, viziunea. Date fiind circumstantele in care se desfasoara viata politica romaneasca, PNL si-a exprimat dorinta de a se apropia, mai mult decat de obicei, de taranisti. Mai-marii liberalilor au lansat ideea unei colaborari cu PNTCD, fapt ce pare a fi pe gustul presedintelui Marian Milut si a unora dintre oamenii care il inconjoara. Imprejurarile ii determina pe constanteni sa se concentreze asupra altor aspecte ale vietii politice. Apropierea momentului desemnarii parlamentarilor europeni este pregatit intens de crestin-democratii de la Constanta. „Prioritatea numarul 1 a PNTCD este sa luptam pentru castigarea a doua mandate de europarlamentari prin noi insine, ceea ce presupune obtinerea pragului electoral de 5%. Dupa examenul suprem de la europarlamentare, daca nu ne vom descurca, exista posibilitatea de a ne indrepta spre PNL. Sunt optimist si consider ca, in perioada urmatoare, vom inregistra o crestere in sondaje.

Totodata, Marian Milut va trebui sa tina cont de oamenii care-si ofera sprijinul, sa ii apropie si sa evite sa iste un razboi intern“, a declarat presedintele organizatiei judetene PNTCD Constanta, Liviu Scarlat.

 

Cele mai citite

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă