În locul abonamentelor cu număr nelimitat de călătorii, pensionarii au dreptul acum la 15 călătorii gratuite „dus-întors” pe lună.
Pensionarii gălăţeni sunt extrem de furioşi pe primarul Marius Stan şi consilierii municipali, care au hotărât ca pensionarii să primească gratuit numai 30 de bilete de transport lunar, în locul abonamentelor gratuite anuale, ce le permiteau un număr nelimitat de călătorii cu mijloacele de transport în comun. Consilierii au hotărât ca pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani, care până acum se puteau plimba gratuit pe orice traseu al Transurb SA, să aibă dreptul la numai 30 de călătorii pe lună, adică 15 drumuri „dus-întors”.
Cum decizia Consiliului Municipal a intrat în vigoare de la 1 martie, pensionarii au luat cu asalt casieriile Transurb, pentru a-şi primi cele 30 de bilete. Nici după câteva zile de distribuire a biletelor situaţia nu este mai calmă, la toate cele 9 puncte de lucru ale societăţii de transport local Transurb SA fiind cozi interminabile de la primele ore ale dimineţii până seara. Noile reguli prevăd ca pensionarii să prezinte copii după cartea de identitate şi talonul de pensie, la primirea biletelor trebuind să prezinte şi talonul de pensie în original, pentru ca acesta să fie ştampilat pe verso. Cum sunt aproximativ 27.000 de pensionari şi alţi 13.000 de beneficiari de subvenţii la transportul în comun, operaţiunile durează.
Unii pensionari spun că trebuie să stea la coadă şi trei-patru ore pentru a reuşi să îşi ia biletele. Toţi sunt nemulţumiţi de faptul că cele 15 călătorii „dus-întors” le sunt insuficiente. „Avem de mers la medic, la piaţă, la copii, unii mai trebuie să meargă zilnic la tratamente medicale, ce să faci cu 4 călătorii pe săptămână”, ne-a declarat Nicolae Cărăuşu. Evident, au apărut nostalgiile după vechiul primar, Dumitru Nicolae, şi reproşurile adresate noului primar, Marius Stan: „Eram mai bine pe vremea lui Nicolae, că ne dădea câte un abonament cu care circulam tot anul. Nu îşi băteau joc de noi, să stăm la coadă. Suntem bătrâni, avem tensiune, ni se face rău, acesta e respectul primarului faţă de noi? Să-i fie ruşine că l-am votat”, spune Paraschiva Vintilă. Biletele pentru pensionari au un marcaj special, pentru ca vârstnicii să nu fie tentaţi să le dea nepoţilor să circule cu ele. Prin noile reguli, se estimează o economie de 8,23 milioane lei la bugetul municipalităţii.
40.000 de beneficiari de subvenţii la transport
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache, „numărul de persoane care, în diverse paliere de subvenţie, beneficiază de gratuităţi pentru transportul public de persoane acordate de Consiliul Local al Municipiului Galaţi este de 39.981 de persoane, din care: 26.822 sunt pensionari, 836 sunt beneficiari de venit minim garantat, alte 608 persoane au diverse grade de invaliditate, 6.256 sunt elevi sau studenţi, iar 5.450 de beneficiari sunt şomeri aflaţi în plată la sfârşitul lunii ianuarie”. Pensionarii care nu au împlinit 65 de ani, dar au venituri de până în 350 de lei pe lună, precum şi pensionarii de invaliditate care nu beneficiază de facilităţile prevăzute de legile speciale vor primi 20 de bilete gratuite pe lună, iar şomerii vor primi, lunar, 10 bilete.