5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialCorporate Games, „relaxarea" economiei româneşti

Corporate Games, „relaxarea” economiei româneşti

Organizată, în premieră, anul acesta în România, competiţia sportivă destinată companiilor şi oamenilor de afaceri a avut parte de un succes peste aşteptări.

Un eveniment de tradiţie în multe ţări ale lumii a ajuns, în 2012, şi în România. Desfăşurat la finalul lunii mai în Bucureşti, Corporate Games a strâns peste 3.000 de participanţi, iar succesul înregistrat i-a făcut pe organizatori să vină cu alte două mini-competiţii asemănătoare în această toamnă, în Cluj-Napoca şi în Bucureşti. Despre succesul Corporate Games a ales să vorbească chiar CEO-ul pentru România al acestei adevărate olimpiade destinate oamenilor de afaceri, Radu Rădulescu.

 

Reporter: Domnule Rădulescu, de unde această idee de a organiza Corporate Games şi în România?

Radu Rădulescu: Corporate Games există şi în Anglia, iar un bun prieten de-al meu de acolo ştia despre acest eveniment şi de faptul că organizatorii voiau să se extindă în Europa. Noi am şi lucrat înainte la câteva proiecte comune în Europa, în zona industrială şi de servicii. El cunoştea tara şi ne-am gândit la faptul de a organiza împreună un proiect de mari dimensiuni. M-a atras acest lucru pentru că Corporate Games îţi dă posibilitatea să cunoşti foarte mulţi oameni, este un eveniment pozitiv din care toate părţile câştigă.

Succes peste aşteptări

Reporter: Cum a fost ediţia de debut din acest an?

Radu Rădulescu: Ne aşteptam să fie 2.000 de participanţi, 2.500 şi au fost 3.000. Peste aşteptări a fost mai ales entuziasmul oamenilor şi participarea lor la festivităţi. La paradă au venit, de exemplu, 1.500, deşi am fi vrut în jur de 800, la „games party” au fost 1.500 de oameni, iar lumea a participat cu drag. A doua zi, deja, lumea vorba de Corporate Games pe Facebook şi mi s-a părut că a avut un impact foarte mare.

643 de medalii

Reporter: Care au fost cifrele acestui prim eveniment Corporate Games în România?

Radu Rădulescu: Au participat 60 de organizaţii, corporaţii, microîntreprinderi, firme de stat sau ONG-uri. Au avut loc întreceri în 14 sporturi, organizate la masculin, feminin, mixt şi pe grupe de vârstă. S-au ţinut 97 de evenimente sportive, au fost acordate 643 de medalii, comitetul tehnic de organizare a fost format din 84 de oameni  iar corpul de arbitri şi de voluntari a ajuns la 108. Cea mai mare echipă a avut 198 de membri, cel mai tânăr participant a fost Bogdan Varaşu, 18 ani, care a concurat la karting, iar cel mai vârstnic, 66 de ani, Constantin Văroaia, care a fost prezent la competiţia de biliard. Dintre sportivi, 34% au fost femei, iar restul bărbaţi. Au participat şi echipe din Croaţia, Anglia, Grecia şi Serbia. Corporate Games este un element de team-building foarte puternic.

Reporter: Anul viitor bănuiesc că urmează a doua ediţie.

Radu Rădulescu: Da, dar văd ceva diferit pentru 2013, ceva de care lumea va vorbi şi mai mult. Probabil că anul viitor vom organiza Corporate Games prin iunie, deoarece am văzut că în mai e cam frig, vremea nu a prea fost cu noi. Vom introduce şi câteva sporturi noi, ca 10 kilometri ciclism, 10 kilometri alergare sau şah. Până atunci, însă, vom avea în această toamnă câte două competiţii de fotbal şi dragon boat la Cluj şi Bucureşti. De altfel, faptul că organizăm regata internaţională de dragon boat în Capitală a pornit chiar de la chestia asta, că lumea a fost entuziasmată la întrecerile din luna mai. 

Corporate Games la Chişinău

Reporter: Ce costuri implică participarea la Corporate Games, atât pentru dumneavoastră ca organizatori, cât şi pentru participanţi?

Radu Rădulescu: Prima ediţie a necesitat o investiţie de 250.000 de euro, în condiţiile în care taxa de participare a fost de 60 de euro de persoană, iar ea acoperă toate costurile necesare, mai puţin transportul sau cazarea. Costurile au fost mari fiind primul an, pentru că am ţinut să avem cei mai buni oameni, arbitri, vizibilitate. După eveniment am reuşit să ne scoatem investiţia, iar acum suntem pe zero. Acum ne gândim ca în 2013 să organizăm Corporate Games şi la Chişinău, Sofia şi Zagreb. În plus, din septembrie avem şi un parteneriat cu o universitate de sport din Danemarca, prin care ne vor trimite studenţi să facă practică în Corporate Games la Bucureşti. Va fi un fel de internship, ca o recunoaştere a faptului că suntem cea mai importantă competiţie sportivă de amatori din Europa şi Australia.

Jocuri de iarnă

Reporter: Vă gândiţi cumva şi la altfel de evenimente pentru 2013 în România?

Radu Rădulescu: Da, chiar în prima săptămână din februarie vom fi la Poiana Braşov, acolo unde vom avea Winter Corporate Games. Vor fi competiţii de schi alpin, snowboard, volei pe zăpadă, snow tubing, înot, bowling şi biliard. Vom avea şi diferite premii, printre care şi cel pentru cel mai original echipament de schi. De asemenea, suntem în discuţii şi cu Federaţia Română de Curling, iar dacă cei de acolo reuşesc să amenajeze la patinoarul din Braşov o pistă de curling e posibil să avem şi prima competiţie de curling din România.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă