În timp ce primul ministru a anunţat, cu câteva săptămâni în urmă, că sunt în pregătire pentru a se realiza în parteneriat public – privat şi autostrăzile Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni şi Ploieşti – Albiţa – Suceava, ministrul Mediului, Laszlo Borbely a declarat, la finele săptămânii trecute, că autostrăzile Târgu Mureş – Iaşi şi Transilvania sunt priorităţi sprijinite de UDMR şi, prin urmare, acestea par a avea şanse mai mari pentru a fi demarate
Construirea unei autostrăzi care să lege Suceava de sudul ţării, în următorii ani, pare să devină din nou un proiect trecut la categoria „şi altele”. De fiecare dată când e nevoie de un imbold pentru a stârni electoratul, se pune în discuţie câte o problemă de genul „modernizarea unor drumuri naţionale”, „construirea uneia sau chiar a două autostrăzi”, „atragerea de investitori”. Mai bine de un deceniu, pe listă a fost inclusă şi „modernizarea aeroportului” printre măsurile cu iz electoral, dar recent, odată cu semnarea la Suceava a contractului de finanţare, se pare că în sfârşit sunt semnale pozitive în sensul că se va face cu siguranţă ceva cu adevărat trainic.
În schimb, alte investiţii de genul construirii unei autostrăzi rămân în continuare în zona de incertitudine cu care ne-am obişnuit sau de „praf în ochi” cu care vor unii din politicieni să ne obişnuiască. De mai bine de zece ani se discută de tot felul de idei, studii, proiecte de construire a unei autostrăzi care să lege nordul de sudul ţării pe la Suceava iar din când în vreme se mai agită şi un alt proiect vechi de construire a unei autostrăzi care să lege Budapesta de Odessa şi care să treacă şi prin nordul României, pe teritoriul judeţelor Satu Mare, Mararmureş, Suceava şi Botoşani. Cea de-a doua variantă este atât de îndepărtată încât până şi politicienii au renunţat să o mai arunce în faţa electoratului, însă prima, cea de la Suceava până în sudul ţării, rămâne în continuare un fel de narcotic electoral. Deocamdată, realitatea este că nici măcar nu s-a putut stabili traseul exact al unei astfel de autostrăzi şi nici sursele de finanţare. În rest, vorbe multe, proiecte, proiecte şi iarăşi proiecte.
Într-o lege cu privire la planul naţional de amenajare a teritoriului este prevăzută construirea unei autostrăzi de la Tişiţa până la Suceava. Între timp, de câţiva ani încoace se încearcă forţarea demarării unui astfel de proiect pentru a se lega zona Mării Negre de cea a Mării Baltice, ideal fiind o autostradă care să lege Bucureştiul de Siret iar de acolo mai departe autorităţile ucrainene să facă o autostradă până la graniţa cu Polonia şi de aici încolo să fie asigurat accesul până la Gdansk. În ciuda mai multor întrevederi, nu s-a concretizat mare lucru până acum iar între timp au apărut şi specialişti care susţin că stabilirea traseului ar trebui să ţină cont de cursul râului Siret, după modelul luat de mai multe ţări din vestul Europei.
Ultima variantă prezentată a fost cea a unei autostrăzi care să lege Suceava de sudul ţării şi care să ajungă numai până la Ploieşti, dat fiind faptul că oricum între Bucureşti şi Ploieşti este în derulare un astfel de proiect. Astfel, premierul Emil Boc declara, în octombrie, la Timişoara, că Guvernul are cinci proiecte mari pe care doreşte să le realizeze în parteneriat public – privat, privind construcţia unei hidrocentrale, a reactoarelor de la Cernavodă, centura Bucureştiului şi canalele Siret – Bărăgan şi Dunăre – Bucureşti. El a spus că la aceste proiecte se adaugă cele de construcţie a tronsoanelor de autostradă între Sibiu şi Piteşti şi Comarnic – Braşov, fiind în pregătire tronsoanele Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni şi Ploieşti – Albiţa – Suceava. „La aceste proiecte adaug cele pentru infrastructura rutieră, altele decât cele pe fonduri europene. Mă refer la proiectele Sibiu – Piteşti şi Comarnic – Braşov. Spuneam că în 2013 orice timişorean va putea merge la Bucureşti pe autostradă cu excepţia tronsonului Sibiu – Piteşti. Acest tronson va fi scos la licitaţie. Sunt în pregătire tronsoanele de autostradă rămase de la Bechtel şi nefinalizate, Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, Ploieşti – Albiţa – Suceava, tronsoane care sunt în pregătire în acelaşi regim de parteneriat public-privat”, spunea Emil Boc, cu o lună în urmă. Deşi o autostradă care să lege Suceava de sudul ţării, dar cu ocolire pe la Albiţa, nu era una din cele mai fericite situaţii, cel puţin în aparenţă, totuşi reprezenta o speranţă ca, în următorii ani, cu siguranţă se va putea face ceva pentru ca şi nordul ţării să poată fi conectat la un sistem modern de transport rutier şi care să îl ajute la dezvoltarea economică.
Ceea ce declară premierul nu reprezintă ceva pe care să poţi pune bază 100% iar acerst lucru s-a văzut relativ recent, când un subaltern de-al său a făcut afirmaţii care să trimită în derizoriu proiectul unei autostrăzi spre Suceava. Este vorba de ministrul Mediului şi, totodată, vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, care a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că autostrăzile Târgu Mureş – Iaşi şi Transilvania constituie priorităţi pe care formaţiunea sa politică le sprijină. Cu alte cuvinte, acestea două proiecte au şanse mai mari să fie puse în aplicare datorită influenţei UDMR în coaliţia de guvernare.
Laszlo Borbely a spus că în prezent se elaborează studiul de fezabilitate pentru autostrada Târgu Mureş – Iaşi, a cărei construcţie este sprijinită de reprezentanţii UDMR încă din 2008. „Din câte ştiu eu, încă nu este în faza în care să se ceară avize de mediu, acesta se cere când este în fază de proiectare. Este o autostradă care este clar că este sprijinită de noi, este normal, fiind o autostradă care ar trece Carpaţii şi ar fi de fapt o legătură între Moldova şi Ardeal. Noi am sprijinit-o atunci când s-a propus, în 2008, eram tot acolo, în Guvern. Nu noi trebuie să propunem sume, ci Ministerul Transporturilor. Vom avea o discuţie în Guvern care sunt priorităţile pe 2012. Pentru mine, ca târgumureşean, această autostradă este o prioritate. O prioritate este şi autostrada Transilvania”, a spus Laszlo Borbely.
O parte din autostrada Transilvania va fi finalizată de Bechtel, pentru restul, care include şi zona municipiului Târgu Mureş, urmând să se asigure finanţare în urma unor parteneriate de tip public-privat şi chiar din bani europeni. „A fost o discuţie la nivelul Comisiei Europene şi s-a acceptat până la urmă ca o parte din aceste zone să fie finanţate din bani europeni. UE a spus că, dat fiind că s-au clarificat lucrurile cu Bechtel, ar fi posibil ca în perioada 2014 – 2020 să se aloce bani şi de la UE”, a spus Laszlo Borbely. În mod similar se punea problema fondurilor europene şi pentru tronsonul de autostradă de la Iaşi la Târgu Mureş, cu ani în urmă, de către fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, anunţa după o vizită în judeţul Suceava că autostrada care va lega Iaşiul de Târgu Mureş va fi finanţată de UE după 2014. Nimic în ce priveşte o autostradă nord – sud atunci, mai nimic şi acum.