Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) din UDMR a decis, sâmbătă, la Târgu-Mureş, cu un singur vot împotrivă şi o abţinere, ca Oradea să găzduiască în februarie 2001 cel de-al zecelea Congres al UDMR. Localitatea organizatoare este obligată să asigure o sală cu minim 600 de locuri pentru desfăşurarea congresului, dar şi condiţii de cazare şi masă pentru circa 700 de persoane. În competiţie a fost înscris şi municipiul Miercurea Ciuc, însă decizia zdrobitoare în favoarea Oradei a fost justificată mai degrabă emoţional de reprezentanţii UDMR în condiţiile în care aceştia au arătat că la Oradea a avut loc atât congresul cu numărul 1, iar acum va avea loc aici şi cel de-al zecelea evenimetnt important al Uniunii, care ar trebui să ducă la înnoirea structurilor de conducere şi la împrospătarea organizaţiei care militează pentru drepturile maghiarilor din România. Totuşi, au fost şi argumente logice pentru desemnarea Oradiei drept câştigătoare a competiţiei pentru organizarea Congresului UDMR din 2011 în condiţiile în care reprezentanţii UDMR au considerat că aici pot ajunge mai uşor cu avionul, iar Oradea dispune de hoteluri şi restaurante într-o zonă compactă care să asigure buna organizare a evenimentului.
Schimbările lui Marko
Odată cu anunţarea locului de desfăşurare a Congresului din februarie 2011, liderul UDMR, Marko Bela, a declarat de la tribuna CRU că Uniunea are nevoie de o schimbare atât în structurile de conducere, cât şi în program şi statut. „Înnoirea conducerii va fi în 2011. În ce mă priveşte cred că este nevoie de UDMR şi de schimbare în UDMR, de regândirea programului, a statutului şi este nevoie de schimbări de persoane. Dar nu cu orice preţ. În situaţia că putem asigura schimbările şi platformele (grupările cu diferite orientări politice doctrinare din UDMR – n.r.) vor fi de acord. Eu sprijin ideea schimbării”, a declarat Marko la Târgu-Mureş, unde a mai adăugat că UDMR are nevoie de schimbare dar că aceasta va fi înfăptuită în 2011 doar dacă schimbarea „este garanţia că prin aceasta organizaţia merge înainte”. Cât priveşte viitorul „greilor” din Uniune printre care se numără şi el, liderul UDMR a spus că tot Congresul urmează să decidă, dar că este de părere că „nu trebuie să ne retragem din viaţa politică sau publică nici eu, nici alţii care am acumulat experienţă, comunitatea trebuie să beneficieze de această experienţă”.