2.1 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSpecialConcursul „Detecţia Pierderilor de Apă" şi-a desemnat câştigătorii

Concursul „Detecţia Pierderilor de Apă” şi-a desemnat câştigătorii

19 companii de apă din întreaga ţară au participat la evenimentul organizat de SC RAJA SA.

 

Compania de apă SC RAJA SA Constanţa a premiat, ieri, câştigătorii celei de a V-a ediţii a concursului naţional „Detecţia Pierderilor de Apă”. Concurenţii s-au organizat şi au participat la competiţie în echipe.  Acestora li s-au dat cinci trasee, iar pe acele trasee, cu autolaboratoarele şi cu echipamentele specifice din dotare, trebuiau să detecteze, cu o cât mai mare acurateţe, zona unde există spărtura în ţevile care transportă apa. Fiecare echipă a avut la dispoziţie să stea pe fiecare traseu în parte 30 de minute.

Aceasta a fost proba practică. În momentul când au depistat cu aparatura spărtura li s-a dat un semn, efectiv s-a marcat locul pe şosea. După această etapă, specialişti din cadrul SC RAJA SA s-au dus a doua zi, la prima oră a dimineţii, să remedieze acele avarii sau presupuse avarii, şi în urma săpăturilor au văzut care dintre echipe a dat răspunsul cât mai exact. „S-a făcut o medie pentru fiecare echipă, pe cele cinci trasee, care a dat răspunsul cel mai aproape de realitate. Şi în funcţie de punctajul obţinut s-au declarat cei trei câştigători”, a precizat purtătorul de cuvânt SC RAJA SA, Irina Oprea.

Din juriul care a evaluat concurenţii au făcut parte reprezentanţi ai unor companii mari de profil şi specialişti din cadrul unor universităţi tehnice din ţară. Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a urcat echipajul din Bucureşti, format din Alin Bobocel şi Ion Cîrstea. „Concursul a fost foarte bine organizat. Eu sunt pentru prima dată participant la o astfel de competiţie. Nu mă aşteptam să câştigăm”, a spus Ion Cîrstea, cu o vechime de 14 ani în domeniul apei. „A fost dificil, dar ne-am
descurcat”, a completat Alin Bobocel. Echipa câştigătoare a primit, pe lângă tradiţionala cupă a învingătorului, un sistem de ultimă generaţie pentru detecţia pierderilor de apă de la o firmă renumită la nivel internaţional. Locul al II-lea a fost obţinut de echipajul din Iaşi, iar premiul al III-lea a revenit celor din Turnu Severin.

La prima participare la o astfel de competiţie s-au mai aflat echipele din Braşov, Brăila, Dâmboviţa, Giurgiu, Covasna.  

Cele mai citite

Turcia, un pilon-cheie pentru aprovizionarea cu gaz natural a Europei

Turcia livrează gaz către Bulgaria, Ungaria, Moldova, România și Macedonia de Nord Turcia primește gaz rusesc prin conductele Blue Stream și TurkStream, iar gazul azer...

Donald Trump s-a întâlnit cu premierul italian Giorgia Meloni: „O femeie fantastică”

Giorgia Meloni, premierul Italiei, a avut sâmbătă o vizită surpriză la clubul de golf Mar-a-Lago din Florida, unde a fost întâmpinată de Donald Trump,...

Sănătatea intestinală la superlativ: Mihaela Bilic dezvăluie secretul

Bilic recomandă consumul regulat al unui acid gras, care susține sănătatea mucoasei intestinale În sezonul rece, nutriționistul Mihaela Bilic atrage atenția asupra importanței sănătății intestinale...
Ultima oră
Pe aceeași temă