– Sindicalistii se opun disponibilizarilor de la mina din Rosia Poieni.
Sindicatul din cadrul societatilor comerciale CupruMin SA Abrud, respectiv Energo Mineral SA Bucuresti, se opune programului de disponibilizare a 360 de angajati anuntat recent de catre conducerea exploatarii miniere de la Rosia Poieni. Pozitia a fost exprimata in cadrul unei intalniri care a avut loc la Abrud, la care au participat reprezentantii ai sindicatului, respectiv Lacramioara Popeia – directorul punctului de lucru de la Abrud al SC Energo Mineral SA. Presedintele sindicatului, Ioan Cabulea, a spus ca inaintea notificarii proiectului de concediere colectiva nu au existat consultari cu sindicatul. "Consideram ilegala concedierea. Societatea Energo Mineral isi asuma toate responsabilitatile si consecintele ce decurg din aceasta", a spus liderul de sindicat. Lacramioara Popeia a afirmat ca masura disponibilizarii colective cu pastrarea unei parti din personal pentru activitati de ecologizare si administrare a fost luata ca urmare a epuizarii resurselor financiare ale societatii.
"Orice masura radicala ce ar putea fi intreprinsa ar duce la declansarea falimentului ceea ce ar insemna un dezastru social si ecologic pentru zona. Incepand cu octombrie a scazut drastic pretul cuprului la bursele internationale fapt ce a condus la oprirea activitatii Societatii Energo Mineral", a afirmat directorul Popeia. In prezent la Rosia Poieni mai lucreaza doar aproximativ 100 de persoane, care asigura activitatea de ecologizare a iazului de decantare de la Valea sesii. Concedierea colectiva de la Energo Mineral reprezinta primul pas in inchiderea definitiva a celei mai mari exploatari miniere de suprafata din Romania.