Conducerea administratiei locale Harsova a adoptat masuri pentru combaterea absenteismului si abandonului scolar, precum si pentru stimularea activitatii cadrelor didactice. Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean, Steluta Andrei, s-a intalnit cu o parte dintre cadrele didactice la unitatile de invatamant din Harsova. Dialogul dintre primarul Ionel Chirita, reprezentantul ISJ, si profesori s-a axat pe programele elaborate de administratia locala. Ionel Chirita a declarat ca ideile au aparut ca urmare a participarii la intalnirile consiliilor de administratie ale unitatilor de invatamant, prilej cu care a aflat despre numarul mare de absente acumulate de elevi, mai ales de cei de la liceul din localitate. Primarul a sustinut ca situatia nu trebuie sa scape de sub control, mai ales ca este vorba despre copii si tineri ai caror parinti au plecat sa lucreze in strainatate, iar supravegherea celor in grija carora au ramas lasa de dorit. Incepand din acest an, datorita sumelor ce vor intra in bugetul local, conducerea primariei si-a putut permite alocarea a peste 20.000 RON pentru derularea unor programe ce au ca scop stimularea elevilor, combaterea absenteismului si abandonului scolar.
Trist, dar adevarat
Inspectorul general adjunct Steluta Andrei a accentuat, in discutia cu cadrele didactice, importanta implicarii parintilor in activitatea unitatilor de invatamant. "Vrem ca scoala sa organizeze actiuni la care sa participe si parintii. Scoala are obligatia sa asigure acumularea de cunostinte, la nivelul stabilit de minister, in conformitate cu normele europene, dar si educarea copiilor, care nu este posibila fara implicarea parintilor", a declarat Steluta Andrei. Schimbarea mentalitatii in ce priveste atitudinea tuturor partilor implicate este un proces ce nu se poate realiza peste noapte. Inspectorul general adjunct al ISJ a subliniat ca este vorba despre un act de vointa, efort pe care, in primul rand, trebuie sa il faca cadrele didactice.
Concurs de proiecte
"Promovarea valorilor europene, dezvoltarea abilitatilor de comunicare si relationare a membrilor comunitatii pentru promovarea valorilor orasului Harsova" este un program pe care primarul si Consiliul Local Harsova il vor derula impreuna cu Consiliul Copiilor. "Se are in vedere o strategie al carei succes este garantat de implicarea altor parteneri, deci a scolilor din oras. Parteneriatul cu scolile are ca obiect asigurarea linistii si ordinii publice, protejarea bunurilor de pe domeniul public si privat, precum si pentru promovarea unei atitudini pozitive fata de mediu in randul membrilor comunitatii. La nivelul fiecarei clase din scolile din oras se vor organiza dezbateri pe aceasta tema. Cadrele didactice au rolul sa ii stimuleze pe elevi sa preia anumite zone ale orasului in care sa gestioneze actiuni legate de aceasta tema. Copiii vor fi implicati intr-o competitie – "Doresc sa fiu cetatean european", ce are ca obiect elaborarea de proiecte. Elevii trebuie sa se gandeasca cum sa promoveze si sa dezvolte relatiile cu celelalte tari membre ale Uniunii Europene si sa promoveze valorile orasului in care traiesc. Vor invata astfel sa comunice si sa dezvolte relatia cu ceilalti membri ai comunitatii locale", a declarat Ionel Chirita, primarul orasului Harsova.
Finantare de 3000 RON
Initiatorii concursului au stabilit si criteriile de eligibilitate ale proiectelor. Varsta membrilor echipelor, coordonate de un cadru didactic, este cuprinsa intre 8 si 19 ani. Dar cea mai importanta conditie este legata de corespondenta dintre obiectivele stabilite de finantator si proiectul elaborat de copii. Pe baza motivatiilor ce vor fi atasate cererii de finantare, echipele vor putea primi pana la 3000 RON pentru punerea in aplicare a proiectelor. Temele acestora pot fi legate de protectia mediului (protejarea apei, solului si vegetatiei orasului Harsova), cultura (cultura locala, creatii care promoveaza localitatea), atitudine civica (pastrarea bunurilor publice, circulatia rutiera), istorie si civilizatie locala sau multidisciplinara. Castigatorii vor fi cunoscuti pe 10 martie, dupa ce proiectele vor trece prin mainile membrilor comisiei de evaluare formate din reprezentanti ai administratiei locale, cadre didactice si cei ai Consiliului Local al Copiilor.
Competitia profesorilor
Un alt program, aflat in faza de finalizare, vizeaza stimularea cadrelor didactice din toate unitatile de invatamant din orasul Harsova. "Se vor lua in calcul performata reala, adica rezultatele obtinute la concursurile solare, mai ales olimpiadele pe discipline de invatamant, precum si implicarea in diferite activitati. Este vorba despre stimularea interesului fata de aceasta meserie. Ne dam copiii pe mana unor oameni de la care asteptam rezultate. Trebuie sa ne gandim la viitor. Prin copii asiguram existenta unei comunitati solide, capabila sa dezvolte orasul, adaptata la conditiile Uniunii Europene. Trebuie sa ne schimbam modul de a gandi viitorul. Scoala inseamna oameni pregatiti sa se confrunte cu viitorul", a declarat Ionel Chirita. Elevii vor fi, la randul lor, atrasi intr-o competitie in care rezultatele la invatatura si prezenta la cursuri sunt criterii ce vor sta la baza obtinerii unor recompense consistente. Primarul orasului a sustinut ca cei care vor fi castigatori vor fi beneficiarii unor excursii gratuite in zone de interes ale tarii. Suma alocata fiecarui copil poate ajunge pana la 1000 RON.