3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialCoaliţia împotriva puterii, testată la Apold

Coaliţia împotriva puterii, testată la Apold

Partidele politice din Mureş se pregătesc de alegeri. Prima confruntare a noilor coaliţii va fi în această primăvară la Apold, unde mandatul primarului social-democrat Nicolae Colceriu a încetat ca urmare a condamnării acestuia la puşcărie cu suspendare pentru acte de corupţie. Prefectul de Mureş, care a şi dispus suspendarea lui Colceriu, după ce, iniţial, opinase că acesta ar putea să îşi continue mandatul deoarece a primit pedeapsa cu suspendare, a solicitat săptămâna trecută Guvernului să stabilească data alegerilor. De la momentul suspendării lui Colceriu şi până la momentul în care prefectul a solicitat declanşarea alegerilor anticipate s-au scurs câteva luni deoarece Nicolae Colceriu a contestat în instanţă decizia prefectului.

Solicitare trimisă la Guvern

„Pe 28 decembrie, ni s-a comunicat faptul că hotărârea judecătorească de revocare a mandatului de primar al comunei Apold rămâne definitivă şi irevocabilă. Deci au fost epuizate toate căile de atac. Urmează alegeri anticipate”, a declarat prefectul de Mureş, Emil Marius Paşcan, în timp ce şeful cancelariei sale, Mircea Munteanu a anunţat că solicitarea pentru declanşarea alegerilor a fost înaintată Guvernului chiar pe data de 4 ianuarie.

Colegii de partid ai lui Nicolae Colceriu nu sunt de acord cu suspendarea fostului primar şi spun că nu exclud ca la alegerile anticipate să se prezinte tot cu Nicolae Colceriu. Asta pentru că, spun social-democraţii mureşeni, Colceriu a primit o pedeapsă cu suspendare şi nu i-au fost retrase prin hotărârea judecătorească drepturile de a alege şi a fi ales. Totuşi, preşedintele PSD Mureş, Alexandru Petru Frătean, spune că va trebui să aibă discuţii şi cu liberalii şi conservatorii pe marginea acestui subiect în condiţiile în care se prefigurează o alianţă electorală naţională a celor trei partide. „Aşteptăm hotărârea de guvern pentru stabilirea calendarului alegerilor din Apold. Nu avem o formulă definitivă la această candidatură”, a declarat Frătean. El a recunoscut că o eventuală candidatură a lui Nicolae Colceriu pentru un nou mandat de primar ar putea fi respinsă de Biroul Electoral Judeţean, pe acelaşi principiu pe care instanţa a considerat că mandatul primarului a încetat de drept deoarece a fost condamnat la închisoare, suspendarea pedepsei nefiind luată în considerare.

La rândul său secretarul executiv al PSD Mureş, Cornel Brişcaru, spune că, deşi decizia instanţei de a nu revoca ordinul prefectului de suspendare a lui Nicolae Colceriu i se pare injustă, PSD se pregăteşte de alegeri. „Scria în sentinţa instanţei că nu îi sunt interzise dreptul de a alege şi de a fi ales, dar s-a încheiat şi vor fi alegeri la Apold”, a spus Bricaru, care îi cere însă prefectului de Mureş, Emil Marius Paşcan, să dispună de asemenea suspendarea primarului de la Vânători, Ioan Toşa, (PDL) care a fost trimis în judecată de DNA pentru fraudarea fondurilor europene. „Cred că speţele sunt similare, ar putea (prefectul – n.r.) să facă un gest de suspendare şi în cazul de la Vânători”, a conchis Cornel Brişcaru.

Nicolae Colceriu a fost condamnat la un an şi opt luni de puşcărie cu suspendare într-un proces în care procurorii l-au acuzat că ar fi pretins şase milioane de lei vechi de la un coşar din comună pentru a-i acorda acestuia contractul de întreţinere a coşurilor de fum de la şcolile din comună. La baza dosarului a stat şi un flagrant delict organizat de procurori în iarna lui 2005.

Cele mai citite

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...

Austria va ridica blocada Schengen pentru România și Bulgaria. Când vor adera complet cele două țări

Austria va ridica probabil în primăvara anului 2025 vetoul prin care blochează extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier, potrivit B1Tv. Austria ar urma să ridice...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...
Ultima oră
Pe aceeași temă