În perioada 26 – 30 mai 2013 va avea loc la Constanţa cea de-a treia ediţie a Trofeului Litoral şi a XX-a ediţie a Jocurilor Naţionale a persoanelor cu dizabilităţi. Amploarea acestui eveniment este dată de faptul că la ambele competitii sportive s-au înscris 12 delegaţii sportive din 11 judeţe ale ţării, precum şi o echipă de baschet în scaun rulant din Bulgaria, Club Disabil Varna, astfel evenimentul căpătând reprezentativitate internaţională.
Deschiderea va avea loc în data de 27 mai 2013 la ora 9.00 la stadionul Farul din Constanta, în faţa autorităţilor şi colaboratorilor, partenerilor, mass mediei şi sponsorilor invitaţi. Prima zi va fi destinată probelor de atletism (aruncarea suliţei, aruncarea greutătii, 100 m viteză, 800 m, respectiv 1.500 m rezistenţă), iar în cea de-a doua parte a zilei se va desfăşura, tot acolo, tirul cu arcul. Ziua de 28 mai 2013 va începe pentru participanţi şi spectatori la sala „Complex Tomis“ la ora 9,00 cu tenisul de masă, individual şi pe echipe, deplasabili şi fotolii rulante. În zilele de 29 şi 30 mai, în aceeaşi sală se va disputa Campionatul Naţional de Baschet denumit ”Mariana Mihoc”, cu participarea specială a echipei de baschet în scaun rulant din Bulgaria.
În paralel cu Campionatul National de Baschet pe data de 29 mai 2013 începând cu ora 9.00, pe lacul Siutghiol la baza nautică Pinguin din treptul Hotelului Iaki, în premieră în România se va desfăsura proba de ski nautic, probă inclusă în cadrul Trofeului Litoral. În data de 30 mai 2013 se derulează, în paralel cu baschetul în scaun rulant, proba de pescuit sportiv pe lacul Corbu. Evenimentul este organizat de Asociaţia Judeţeană Constanţa a Sportului pentru Persoane cu Handicap, în colaborare cu Comitetul Naţional Paralimpic, Primăria Municipiului Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Fundaţia pentru Promovarea Sportului constănţean. ”Evenimentul este o premieră pentru comunitatea constănţeană iar numărul mare de participanţi (peste 140 de persoane cu dizabilităţi din întreaga ţară) subliniază importanţa sportului şi integrării persoanelor cu dizabilităţi în societate”, a precizat Ion Geambăşanu, preşedintele Asociaţiei Judeţene Constanţa a Sportului pentru Persoane cu Handicap.