Preşedintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, prof. Mitică Iosif, este de părere că dacă nu ar mai exista fondul şcolii atunci vom vedea adevărata dimensiune a subfinanţării sistemului de învăţământ preuniversitar, cel puţin, din România. ”Atunci ar apărea cu adevărat o imagine clară şi reală a situaţiei din educaţie. Este normal ca un părinte să aibă dreptul să susţină şcoala, dar la fel de normal este ca statul român, prin Guvernul României, prin Consiliile Locale şi prin Consiliile Judeţene, să-şi asume cu adevărat sintagma din lege care spune că învăţământul obligatoriu de stat este în România gratuit. Ori realitatea este departe de ceea ce scrie în lege”, spune acesta.
Pentru ce se strânge fondul şcolii?
De zeci de ani nu scăpăm de această cotizaţie. La fiecare început de an şcolar se strânge un fond, pentru ca sălile de clasă să arate (mai) bine, iar şcoala să aibă paznici sau supraveghere video, în unele cazuri. Dascălii se dezic de această acţiune, spunând că părinţii elevilor sunt cei care se mobilizează. Oamenii stabilesc, astfel, o sumă care ar acoperi investiţiile. Unii sunt pe deplin de acord, alţii dau până la urmă, de ruşine.
„Nu a existat niciodată o obligativitate în acest sens. Părinţii care sunt în şcoala noastră sprijină unitatea de învăţământ, cum poate fiecare, cu iniţiativele care le aparţin. Într-o anumită situaţie părinţii au achiziţionat, prin act de donaţie, băncuţe, scaune, pentru clase. A fost iniţiativa lor la o clasă de „step by step”. Şi cu banii primiţi de la Primărie să ştiţi că ne-am descurcat. De aceea niciodată nu a fost obligatoriu nici o investiţie. Nici un părinte nu are dreptul să hotărască pe bugetul altui părinte. Aceasta este politica şcolii”, este de părere directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”, pof. Anamaria Ciobotaru.
Multe şcoli, bani puţini?
Cine trebuie să asigure întreţinerea şi dotarea şcolilor? Nu mai departe de începutul acestui an şcolar, câţiva părinţi de la o şcoală din judeţul Constanţa, în lipsa finanţării de la stat, au pus mână de la mână, au cârpit pereţii şi au reparat mobilierul stricat. Teoretic, există două surse de finanţare. O parte din aceste cheltuieli ar trebui să fie suportate de la bugetul de stat şi o parte foarte importantă ar veni de la bugetul consiliilor locale şi judeţene. Toate cheltuielile pentru utilităţi, însemnând curent electric, apă, telefon, încălzire sunt suportate din bugetul local. Comparativ cu fondul şcolii, fondul clasei este mult mai mic şi din această sumă se cumpără creta şi buretele. Sau, mai nou, creioane speciale pentru tablele inteligente. În şcoli sunt necesare şi hârtia pentru xerox sau de materialele pentru curăţenie.
„De multe ori, este nevoie de mobilare sau de remobilare a unor unităţi de învăţământ pentru că în clasele româneşti copiii tind să crească, numeric vorbind. Acum sunt clase cu peste 30 de elevi. Lipsesc bănci, lipsesc scaune, de multe ori condiţiile sunt deplorabile şi atunci trebuie investit în zugrăveli şi în tot felul de lucrări. Să stai tot timpul cu referate ca director să te duci pe la Consiliul Local, pe la Primărie, să soliciţi sume şi să vezi că trece un an, mai trece un an şi banii nu vin, este clar că şi părinţii se simt atunci într-un fel obligaţi să sprijine şcoala pentru a oferi condiţii mai bune copiilor lor”, mai spune reprezentantul SLSIP.
Recent, Federaţia Sindcatelor Libere a Salariaţilor din Învăţământ (FSLI) a solicitat în mod expres prim ministrului Victor Ponta să declare ca fiind ilegal fondul clasei, să interzică aşadar strângerea acestor sume şi gestionarea lor chiar şi de către părinţi. „Am avut semnale din partea unor colegi de-ai noştri din unităţile de învăţământ care au fost îngrijoraţi şi supăraţi pe o astfel de iniţiativă pentru că ei ştiu foarte bine care este realitatea din şcoli şi din păcate toată lumea ştie, puţini au însă curajul să spună că depind unităţile de învăţământ şi de fondul clasei şi de fondul şcolii. Din păcate, în ultimul timp se găsesc tot timpul scuze pentru a tăia tăierile de buget pe zona educaţie, mergând pe ideea că încă este criză în România, că nu sunt bani, că trebuie făcute investiţii. Eu cred că o mare greşeală care se face în ultimii ani este că abordăm derularea actului educaţional dintr-o perspectivă pur economică ori este evident că orice stat sănătos şi puternic al lumii investeşte în educaţie pentru că înţelege că investeşte de fapt în propriul viitor”, a conchis preşedintele SLSIP Constanţa. În acest moment, în Constanţa funcţionează la nivel preuniversitar 503 unităţi de învăţământ.
