7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialCe caută procurorii în şcolile constănţene?

Ce caută procurorii în şcolile constănţene?

În urma semnării unui protocol la nivel naţional între Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi Consiliul Suprem al Magistraturii, începând cu perioada imediat următoare, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa va demara o colaborare cu Tribunalul Constanţa. Astfel, peste 20 de procurori şi judecători care îşi desfăşoară activitatea în Tribunal, Judecătorie, Curtea de Apel sau la Parchetul de pe lângă aceste instituţii vor desfăşura în unităţi de învăţământ activităţi de voluntariat.

În vizorul oamenilor legii vor intra şi părinţii elevilor care vor, la rândul lor, consiliaţi. Până la sfârşitul anului şcolar, în unităţile de învăţământ se vor desfăşura, aşadar, sesiuni de informare, la orele de dirigenţie sau la cele de cultură civică. Procurorii şi judecătorii vor veni în faţa adolecenţilor cu exemple concrete din cazurile cu care se confruntă zi de zi, fie că se referă la fraudă, corpuţie, furt sau trafic de influenţă.

Cu ce mesaj vin

 „Mesajul este acela de prevenire a infracţionalităţii în primul rând, de dobândire a unor cunoştinţe care îi vor ajuta în viaţa de zi cu zi, şi nu în ultimul rând, de ce nu, spre orientare profesională. Acest protocol nu face decât să fie partea scrisă a unei colaborări mai vechi pe care instanţele constănţene au desfăşurat-o cu Inspectoratul Şcolar. Important este ca şi oamenii care se implică în derularea acestui protocol să pună suflet şi să facă ce trebuie pentru ca acesta să dea rezultate”, a declarat, ieri, la sediul ISJ Constanţa, vicepreşedintele Tribunalului Constanţa, Mihaela Cristina Mocanu.

Prima etapă

Într-o primă etapă, în judeţul Constanţa vor fi alese şcoli generale, gimnaziale şi licee din municipiul Constanţa, din Medgidia, Mangalia şi din Hârşova. Justiţiarii se vor adresa elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a din ciclul gimnazial şi celor din clasa a XII-a din ciclul liceal.

Important şi pentru părinţi

„Sunt convins că aceste întâlniri vor avea efect asupra elevilor. Ne propunem să îi conştientizăm pe tineri. Pentru elevi, impactul întâlnirii cu un judecător sau cu un procuror este important. Cred că domnia legii ar fi în acest moment un lucru foarte important de înţeles pentru părinţi şi pentru elevi. Pentru că vedeţi ce se întâmplă în ultima perioadă. Nu toţi înţeleg că trebuie respectat un regulament, nu toţi înţeleg că există o lege pe care trebuie să o respectăm şi cel mai rău este când găsim exemple în care familia nu îşi educă aşa cum ar trebui copilul şi îl încurajează să nu respecte legea. Din acest motiv cred că aceste întâlniri ar trebui derulate atât în prezenţa elevilor dar mai ales cu asociaţiile de părinţi”, a precizat inspectorul şcolar general constănţean, prof. Răducu Popescu. 

Violenţa, în scădere?

Şeful ISJ Constanşa este optimist. Acesta a subliniat că numărul actelor de violenţă înregistrate în şcolile constănţene s-a diminuat. „Tendinţa actelor săvârşite cu violenţă, fie că sunt furturi, agresiuni verbale sau fizice, este în scădere în judeţul Constanţa, comparativ cu anul trecut.  În ultima perioadă nu s-au înregistrat la sediul ISJ sau nu au fost comunicate de către conducerile unităţilor de învăţământ acte de violenţă care au avut ca urmare spitalizare sau intervenţia Poliţiei”, a spus acesta.

 

 

 

Cele mai citite

Drăgușin, vizat în tactica lui Liverpool! Planul lui Arne Slot pentru victoria categorică împotriva lui Spurs

Liverpool a învins Tottenham cu un categoric 6-3 în etapa a 17-a din Premier League, grație unei tactici meticulos pregătite de antrenorul Arne Slot,...

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...

România a acordat ajutoare de stat de 1,3 miliarde de euro, între 2019-2023, majoritatea investitorilor fiind străini

Principalele sectoare beneficiare au fost industria auto, tehnologia, industria alimentară, producția ușoară și sectorul medical O analiză publicată de EY România arată că, în perioada...
Ultima oră
Pe aceeași temă