În preajma sărbătorilor pascale, comisarii de la Protecţia Consumatorilor Constanţa au verificat în pieţe dacă produsele oferite consumatorilor sunt conforme. Ieri, aceştia s-au oprit în Piaţa Griviţei la un magazin alimentar care comercializează carne şi produse lactate. La SC Gel Sin Star SRL, reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor au avut stupoarea să constate că, în săptămâna în care multe gospodine fac pregătiri pentru Paşte, se comercializează carne expirată. Deşi vânzătoarele au negat acest fapt, se puteau vedea cu ochiul liber cheagurile de sânge de pe carne şi culoarea verzuie a cărnii. De asemenea, aceasta avea un miros extrem de urât. Văzând că nu o pot scoate la capăt, cele două vânzătoare s-au hotărât să-şi anunţe patronul despre vizita reprezentanţilor Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor. „Mă văd mai bătrână şi mai săracă şi îmi dau carne bună”, ne-a declarat o bătrână, deranjată de faptul că magazinul a fost închis ca urmare a controlului şi că nu a putut să-şi facă piaţa. Pentru deficienţele constatate, administratorul riscă o amendă de 5.000 de lei.