Circa jumătate din cei 4.406 meseriaşi înregistraţi în Dobrogea în anul 1901 erau meseriaşi de încălţăminte, fierari, croitori, blănari, curelari şi bragagii.
Cele patru secole de administraţie turcească în Dobrogea au înfrânat înflorirea meşteşugurilor populare ţărăneşti. Tărâmul dintre Dunăre şi Marea Neagră s-a racordat, astfel, mai târziu practicării ocupaţiilor străvechi, comparativ cu restul ţării. Pe de altă parte, valurile succesive de colonizări şi schimburile de populaţie au dus la modificarea şi diversificarea structurii demografice şi, implicit, a obiceiurilor, porturilor şi meşteşugurilor. „Datorită acestor condiţii economice şi istorice, meşteşugurile în Dobrogea nu au cunoscut o specializare puternică, pe ramuri sau pe centre, aşa cum se întâlneşte în restul ţării”, menţionează muzeograful Ioana Tompe, în lucrarea „Dobrogea – studiu etnografic”, coordonat de directorul Muzeului de Artă Populară din Constanţa, Maria Magiru. În acest sens, într-o notă emisă de Primăria comunei Topalu la 1941, se reclama lipsa de meseriaşi, cum ar fi fierari, tâmplari, rotari sau croitori.
Meşteşugurile de-a lungul Dunării
„Din datele cercetării noastre de teren în aşezările dobrogene situate de-a lungul Dunării, am constatat că tâmplăria, fierăria şi căruţăria sunt principalele meşteşuguri practicate la sate, care au antrenat şi o ramificare a acestora: dulgheria, dogăria, potcovăritul, hamurăria şi rotăria. Meşteşugul pietrăritului, cu cele două aspecte: exploatarea pietrei în carieră şi obţinerea varului, s-a dezvoltat în legătură cu tehnica construirii temeliilor caselor şi soclurilor gardurilor – influenţe datorate convieţuirii cu bulgarii şi turco-tătarii. Un alt meşteşug, dezvoltat în strânsă legătură cu valorificarea resurselor locale îl reprezintă ţesutul rogojinilor din papură, care în unele sate de pe malul Dunării şi al bălţilor dobrogene a ajuns chiar la supraproducţie destinată schimbului. Cojocăritul, deşi nu a atins un nivel artistic deosebit, s-a dezvoltat ca meşteşug în urma contactelor permanente între populaţia locală şi ciobanii transilvăneni şi a numărului mare de oi crescute în Dobrogea, care furnizau din abundenţă materie primă”, a constatat muzeograful Ioana Tompe.
Topul meseriilor în Dobrogea la 1901
M.D. Ionescu menţionează în lucrarea „Dobrogea în pragul veacului al XX-lea” situaţia generală a meseriilor în Dobrogea la 1901: „Cei 4.406 meseriaşi exercită 63 feluri de meserii care, după numărul persoanelor… se pot clasifica: meseriaşi de încălţăminte (736 lucrători), ferari de tot felul (665), croitori (401), blănari (173), curelari (94), bragagii (73), fabricanţi de ape gazoase (64), covrigari (43), frânghieri şi împletitori de plase (38), sculptori în piatră (36), împletitori de răchită (27), constructori de bărci (27), cofetari (25), argintari (24), rogojinari (23), trăistari (22), cărbunari (21), ceasornicari (21)…căldărari (18), zugravi de case şi biserici (16), pălărier de dame şi confecţii de flori (14), fotografi (14), lumânărari (13), constructori şi reparatori de vase plutitoare (10), fabricanţi de paste (10), cufărari (8), armurieri (5), tocilari (4), măturari (4), săpunari (4), legători de cărţi (2)”.
