3.6 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSpecialCând va amplasa Chevron prima sondă în Dobrogea

Când va amplasa Chevron prima sondă în Dobrogea

Un site din Mangalia a anunţat, miercuri, că la Mangalia ar fi ajuns prima instalaţie de exploatare a gazelor de şist. ”Încă nu se ştie locaţia exactă a instalaţiei dar perimetrul este în zona Arsa – Hagieni, aproape de sursa de apă de care au nevoie pentru operaţiunile de fracturare”, spun jurnaliştii. Tot ei subliniază că în staţiunea Venus sunt deja cazaţi în 3 hoteluri muncitori din ţară ai firmei Prospecţiuni S.A.  şi că în faţa hotelurilor se pot vedea peste 40 de vehicule de teren inscripţionate şi 3 autobuze.

Compania Chevron neagă aceste informaţii. Reprezentanţii agenţiei de PR care o reprezintă au precizat, pentru România liberă, că în acest moment se pregătesc lucrările de prospecţiuni. După ce vor începe, vor dura între două şi şase luni. ”Va urma apoi o perioadă de analiză a datelor. Nu putem vorbi de începerea explorării mai devreme de doi ani”, a precizat Ludmila Tones, reprezentanta agenţiei. La rândul său Răzvan Mitroi, specialistul în comunicare al Chevron, spune că ”în timpul prospecţiunilor nu se folosesc sonde”.

Continuă protestele

Protestele împotriva gazelor de şist (dar şi a exploatării de la Roşia Montană) continuă în Constanţa, unde este anunţat un nou miting în această duminică, de la ora 16.00. ”Tragem în continuare semnale de alarmă! Avem din ce în ce mai multe motive. La Constanţa explorarea gazului de şist a început. Consecinţele nu se cunosc încă! Aurul de la Roşia Montană e pe cale de a încăpea pe mâini străine de acest pământ. Supărări sunt mult mai multe! Haideţi în stradă să le strigăm! Din faţa televizoarelor sau a calculatoarelor NU ne aude nimeni! Ieşim din casă pentru că ne pasă. De data asta, un traseu inedit prin norul oraşului Constanţa! Plecarea, ca de obicei, de la CityPark”, spun organizatorii, pe un site de socializare.

 

Cele mai citite

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...

Detalii despre acordul de încetare a focului din Gaza: Faze, eliberări și ajutoare

Oficiali familiarizați cu acordul au dezvăluit aspecte importante ale încetării focului dintre Israel și Hamas. Acordul, potrivit Reuters, include trei faze distincte și vizează...

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...
Ultima oră
Pe aceeași temă