7.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialCălător prin Africa

Călător prin Africa

Fotograful profesionist Roger Mantu, constănţeanul care a pozat în urmă cu doi ani în Antarctica peştele zburător, a ajuns, în vara anului 2010, în Africa, pentru a fotografia animalele sălbatice.

Obiectivul declarat al lui Roger Mantu a fost acela de a surprinde pe lentilă gorila de munte, una din cele mai periclitate specii de pe Terra. La ora actuală mai sunt în lume aproximativ 700 de exemplare din această specie şi nici unul în captivitate. Roger a stat trei luni în Africa, timp în care a străbătut zece ţări. A pozat, de asemenea, elefanţi, lei, bivoli, hipopotami şi gheparzi sau păsări flamigo, suprinse în momente fotografice inedite. Expoziţia cuprinde, de exemplu, o leoaică tolănită pe o ramură de copac, care priveşte pătrunzător în aparatul de fotografiat, un leu care se apropie impunător, doi hipopotami care se joacă sau un zbor de păsări flamingo.

Aproape de gorile, în Rwanda

Tânărul constănţean adoră locurile sălbatice, pline de mister şi extrem de generoase din punct de vedere artistic. Roger s-a specializat în fotografierea vieţii sălbatice („wildlife”). În căutarea gorilei de munte, fotograful a ajuns în Rwanda, pe muntele vulcanic Virunga, loc în care a găsit o familie din această specie la aproximativ 3.000 de metri altitudine, după o urcare dificilă prin vegetaţie deasă şi păduri de bambus. A urmat perioada de acomodare, care a pregătit primele şedinţe foto cu masculul dominant, numit şi Silverback, datorită culorii argintii de pe spate, împreună cu femelele şi puii. Traiul alături de animalele sălbatice nu a fost lipsit de pericole, mai ales atunci când unul din cei nouă membri ai grupului a ridicat aparatul foto deasupra capului pentru a surprinde mai bine masculul dominant. Din cauza acestui gest gorila a fost provocată şi s-a apropiat ameninţător către grupul de exploratori.

Arta cere şi răbdare

Roger Mantu spune că pentru a obţine fotografia wildlife perfectă artistul trebuie să se înarmeze, pe lângă aparatura performantă, cu multă… răbdare. Pot trece zile întregi în care nu se realizează nimic sau la fel de bine în câteva secunde pot fi surprinse fotografii spectaculoase. În plus, ochiul fotografic nu trebuie să se apropie la o distanţă care să pună fotograful în primejdie. De asemenea, este nevoie de timp pentru ca animalul să se acomodeze cu prezenţa umană. Cele mai bune fotografii wildlife sunt realizate în zorii zilei şi la asfinţit, atunci când lumina este cea mai bună pentru a obţine o fotografie de excepţie.

Polul Nord, următoarea destinaţie

Cele mai reuşite fotografii ale expediţiei din Africa sunt expuse, luna aceasta, şi la Constanţa, în cadrul unui mall. În prezent, fotograful constănţean şi-a luat o perioadă de concediu. Nu ştie exact când va organiza următoarea expediţie. Şi-ar dori să ajungă, în vara aceasta, la Polul Nord.

Cele mai citite

Furt de proporții la o școală nouă: Aproape 40 de calculatoare și echipamente audio-video sustrase

Inaugurarea școlii era programată pentru 8 ianuarie, la revenirea elevilor din vacanță În noaptea de sâmbătă spre duminică, școala din satul Pietroșani, comuna Puchenii Mari,...

Horoscop 7 ianuarie 2025. Provocări și soluții

Horoscop 7 ianuarie 2025. Ziua de azi aduce pentru fiecare zodie provocări, dar și soluții care pun accent pe echilibru, prudență și introspecție. Chestiunile...

Gabriela Ruse, victorie fulger în calificările de la Australian Open!

Gabriela Ruse a debutat spectaculos în calificările pentru Australian Open 2025, învingând-o categoric pe elvețianca Leonie Kung, scor 6-1, 6-1, într-un meci care a...
Ultima oră
Pe aceeași temă