Membrii Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) ai UDMR, care s-au întrunit la Opera Maghiară din Cluj, l-au ales pe ministrul Mediului, Laszlo Borbely, în funcţia de vicepreşedinte politic al UDMR. Peter Kovacs va ocupa funcţia de secretar general al Uniunii.
În urma supunerii la vot, Laszlo Borbely a obţinut 115 voturi pentru şi nouă împotrivă, iar Peter Kovacs a obţinut 113 voturi pentru şi 11 împotrivă. Cei doi au fost singurii care au candidat pentru ocuparea celor două funcţii. Cei doi au fost promovaţi de noul preşedinte al UDMR, ministrul Culturii, Hunor Kelemen.
Ultimatum pentru Coaliţie
Noul preşedinte UDMR, Hunor Kelemen, a afirmat, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali că proiectul legii minorităţilor trebuie votat în sesiunea de primăvară a Parlamentului. Kelemen a spus că acest proiect de lege oferă autonomie culturală minorităţilor. Însă criticii legii spun că această lege va instaura un adevărat monopol politic al UDMR asupra comunităţii maghiare. Hunor Kelemen a dat un adevărat ultimatum partenerilor din coaliţia de guvernare, PDL şi UNPR în legătură cu adoptarea legii minorităţilor. ,,Dacă nu are nici majoritate, nici voinţă politică, atunci viitorul Coaliţiei va fi pus sub semnul întrebării”, a declarat Hunor Kelemen.
UDMR a monopolizat inaugurarea statuii lui Matia Corvin
La finalul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali, liderii UDMR au participat, alături de aproape 1.000 de persoane, la inaugurarea statuii renovate a regelui român al Ungariei, Matia Corvin, în centrul Clujului. Alături de clujeni, în Piaţa Unirii au sosit persoane din mai multe zone ale Transilvaniei, inclusiv din comunităţi precum Sic ori Gheorgheni.
La inaugurare au participat ministrul Culturii din România, Hunor Kelemen, precum şi vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjan, alături de alţi oficiali din cele două ţări, printre care s-a numărat şi vicepreşedintele Parlamentului European, Ladislau Tokes. Ministrul Culturii, Hunor Kelemen, a spus că regele Matia Corvin este deopotrivă un simbol pentru români şi pentru maghiari. Şi asta, deşi, a spus ministrul Culturii, au fost şi persoane care au vrut să demoleze această statuie. El s-a referit la fostul primar PRM al Clujului, Gheorghe Funar, chiar dacă nu i-a pronunţat numele.
Lucrările de renovare au început în anul 2009 şi au fost plătite, în părţi egale de câte 400.000 de euro, de guvernele român şi maghiar. Vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjan, a declarat că românii şi maghiarii au un viitor comun.
Festivitatea de inaugurare a statuii a inclus, pe lângă discursuri, şi o ceremonie de binecuvântare interreligoasă, la care au participat episcopi ai bisericilor romano-catolice, lutherane, calvine şi unitariene, dansuri renascentiste, concerte şi depuneri de coroane şi jerbe de flori. Statuia regelui Matia Corvin a fost creată de sculptorul Janos Fadrusz din Bratislava şi a fost inaugurată în anul 1902 şi este considerată drept una dintre cele mai frumoase din Europa de Est. Însă ceremonia de inaugurare a fost presărată şi de gafe. Soclul statuii a fost înconjurat cu steaguri ale UDMR, iar multe dintre discursuri au fost rostite doar în limba maghiară. O serie de extremişti unguri au agitat steaguri ale Ungariei, pe care au desenat conturul hărţii Ungariei Mari. Acest fapt a stârnit iritarea unor politicieni, precum preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, ori deputatul independent Mircia Giurgiu. Ultimul a declarat că va cere ministrului de Interne să interzică pe viitor astfel de manifestări.