22.2 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialBiserica sfintita in creierul muntilor

Biserica sfintita in creierul muntilor

– Lacasul de cult a fost construit la o altitudine mai mare de 1.700 de metri

Familia unui om de afaceri din Petrosani a decis sa ctitoreasca un lacas de cult ortodox in Muntii Parang, pe drumul care leaga Voineasa de Petrosani, in apropiere de Cabana "Groapa Seaca", la peste 1.700 de metri altitudine. Ctitorul bisericii ce va purta hramul Sfintilor Constantin si Elena, Nicoale Gui, a declarat ca a vrut doar sa-si arate recunostinta fata de Dumnezeu, care l-a ajutat in viata. "Impreuna cu familia mea, vrem ca oamenii sa gaseasca aici, intr-o oaza de liniste, un loc de rugaciune, pentru iertarea pacatelor", a precizat intreprinzatorul.

La punerea pietrei de temelie a fost prezent si PS Timotei Seviciu, episcopul ortodox al Aradului si al Hunedoarei, care a oficiat slujba de sfintire, alaturi de un sobor de preoti. "Nu este o simpla constructie. Biserica se zideste cu sufletele oamenilor. Aici, la marginea unui drum, care leaga doua judete importante, biserica va lega si sufletele oamenilor, iar ctitorul isi va vedea dorinta implinita", a declarat Prea Sfintia Sa, Timotei Seviciu. Lacasul de cult va fi folosit de preotii desemnati de episcopia ortodoxa din Arad.

La slujba au fost prezenti zeci de credinciosi din Petrosani si Petrila, desi drumul de parcurs este destul de dificil, dar si turisti aflati in superba zona montana. "Am dorit sa iau parte la aceasta slujba deosebita cu atat mai mult cu cat aici, in munte, totul este mai inaltator. Parca esti mai aproape de Dumnezeu", a declarat unul dintre participanti. Preotii spera ca turisii care se afla in Parang vor putea sa gaseasca in noul lacas de cult alinare spirituala. Biserica ar putea deveni, ea insasi, obiectiv turistic.

Cele mai citite

Crin Antonescu: Klaus Iohannis are ca obiectiv principal preluarea conducerii Partidului Național Liberal

Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, a declarat într-o emisiune la Antena 3 că, în opinia sa, Klaus Iohannis are ca obiectiv principal preluarea...

Foști șefi din Apele Române, trimiși în judecată de procurorii anticorupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului director al Administrației...

Becali intră în AUR și candidează la Camera Deputaților

Gigi Becali, patronul FCSB, a anunțat că îl va susține pe George Simion la alegerile prezidențiale „M-am alăturat AUR și îl voi susține pe George...
Ultima oră
Pe aceeași temă