3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialBacul extremelor, in sud-est

Bacul extremelor, in sud-est

In sud-est, examenul de bacalaureat a stat sub semnul extremelor: promovabilitatea cea mai mica din tara la Galati, unde numai un elev din doi a trecut probele, si procent de aproape 100%, in Constanta.

Galatiul se afla pe ultimul loc pe tara in topul rezultatelor primei sesiuni a bacalaureatului, procentul de promovabilitate fiind de numai 50,6%!, cu 20% sub media nationala si promovabilitatea inregistrata la Galati la prima sesiune a bacalaureatului de anul trecut. La Inspectoratul scolar au fost depuse 2.567 contestatii, majoritatea vizand notele acordate la tezele de limba romana si matematica. Inspectorul general, prof . Tania Bogdan, are doua explicatii pentru acest dezastru. Prima dintre ele este ca la Galati fiecare comisie de la centrele de examen a fost condusa de cate un inspector si asta a sporit cu mult exigenta membrilor comisiilor, iar elevii nu au mai putut sa copie asa cum s-a intamplat in alte judete. Cealalta explicatie este ca in acest an la Galati a fost inregistrata o avalansa de inscrieri la "bac" a unora dintre cei care au ratat promovarea examenului in anii trecuti, iar lipsa lor de performanta a tras in jos statistica: "Acum s-au inscris foarte multi elevi care au terminat scoli de arte si meserii si apoi au continuat seralul, de asemenea, elevi care proveneau de la unitati de invatamant cu frecventa redusa.

 

Am avut peste 700 de elevi de la seral, aproximativ 300 de elevi de la frecventa redusa. Acestia sunt elevi cu performanta redusa, care trag in jos procentul", sustine sefa ISJ Galati. O singura eleva a reusit sa obtina media 10.00. Pe fondul scandalurilor iscate in mai multe judete in legatura cu amploarea pe care a avut-o in acest an copierea la tezele de la "bac", s-a creat la Galati un curent de opinie care ii pune la zid pe examinatori, pentru ca exigenta lor ii va dezavantaja pe galateni la admiterea la facultate: "La Bucuresti s-a copiat pe rupte si asta o spun chiar profesorii. Or sa mearga la facultate multi care au copiat sau care au dat spaga, iar cei din Galati, vor ramane pe dinafara", a declarat M. Chescu, mama uneia dintre elevele picate.

Unul din doi si la Braila
Cu o promovabilitate de numai 57,92 la examenul de bacalaureat din acest an, judetul Braila s-a clasat pe unul dintre ultimele locuri din tara. Este, de departe, cel mai slab "scor" pe care invatamantul brailean l-a inregistrat in ultimii ani. Poate si de aceea presedintele Consiliului Judetean Braila, Stancu Bunea Gheorghe, solicita ieri, intr-o conferinta de presa, demiterea inspectorului general al Inspectora-tului scolar Judetean, Liliana Tudoran. "Este normal sa-si dea demisia dupa acest dezastru", a spus presedintele CJ, referindu-se la faptul ca, lucru inacceptabil, la doua licee de pe raza judetului Braila promovabilitatea a fost practic nula: la  Liceul "Matei Basarab" din comuna Maxineni toti cei 12 candidati prezenti au fost declarati respinsi, iar la Grupul scolar "N. Oncescu" din orasul Ianca, din 73 de candidati, au promovat examenul de bacalaureat doar doi, restul fiind respinsi, unul fiind eliminat din examen.

De altfel, nici la unele dintre celelalte licee brailene rezultatele nu au fost prea grozave, procentele aflandu-se sub media, si asa destul de joasa, pe judet: la Liceul "I. Nenitescu" – 14 %, la "Anghel Saligni" – 25 %, la "Edmond Nicolau" si "Panait Istrati" – 27 %, la "Gh. C. Constantinescu" – 29%. Au fost si cateva licee recunoscute pe plan local prin seriozitatea de care dau dovada, de ani buni, in ceea ce priveste actul educational, care au avut promovabilitate spre 100 %, cum ar fi "Gh. M. Murgoci" si "Nicolae Balcescu".

Constanta, fruntasa
Elevii din judetul Constanta au reusit sa se situeze pe primul loc, la nivel national, in ceea ce priveste promovabilitatea la examenul de bacalaureat. Peste 97% dintre elevi au obtinut note de trecere atat la probele orale, cat si la cele scrise. Numerosi elevi care au terminat clasa a XII-a au luat note mai mari de 9 la bacalaureat. Cu toate acestea, 606 copii s-au aratat nemultumiti de rezultatele finale si au depus contestatii, in special la matematica si la limba si literatura romana.

Cele mai citite

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...

Un tânăr de 22 de ani a murit marți seara după ce a pierdut controlul mașinii și a lovit o pasarelă pietonală

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, după ce a pierdut controlul mașinii în timp ce mergea pe Șoseaua București-Ploiești, iar...

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă